Reorganizarea administrativ-teritorială a României este un subiect care încinge spiritele românilor. După ce președintele CCIR, Mihai Daraban, a lansat câteva criterii pentru reorganizarea administrativ teritorială, raportat la cele 15 Curți de Apel sau la cele 11 directorate SRI, i-am cerut un punct de vedere și lui Daniel Fenechiu (PNL) pe această temă.
„În decursul timpului au existat mai multe variante de reformă administrativă, începând de la cele 8 euro-regiuni până la cele 15 raze ale curților de apel. Asta cu cele 11 directorate SRI-ului n-am auzit și, sincer nici nu-mi place foarte mult. Să fac reorganizarea pe bază organizării Serviciului de Informații excede capacității mele de a mă gândi la o soluție.
Dar da, cred că am putea face reorganizarea pe 8 euro-regiuni sau pe 15 unități administrativ-teritoriale, în funcție de curțile de apel, cum sunt ele dispuse în România, însă pentru a ajunge la o concluzie pe una din aceste propuneri, e nevoie de un proces puțintel mai lung.
Este nevoie de o analiză economică, de una socială, de una demografică, alta de locare a instituțiilor în zonele avute în vedere și, nu în ultimul rând, poate cel mai important lucru, consultarea primarilor și a locuitorilor din zonele respective.
Pentru că nu poți să faci o reformă din pix oricât de mult ți-ai dori”, a declarat Fenechiu.
Liberalul a mai detaliat care sunt pașii care, în opinia sa, trebuie făcuți pentru o asemenea reformă de amploare, punând accentul pe consultările care trebuie să aibă loc atât cu instituțiile locale, cât și cu oamenii care locuiesc acolo.
„Ca să gândești o reformă administrativ-teritorială, trebuie să vezi ce își doresc oamenii ăia de acolo, care sunt lucrurile avantajoase, cum ai putea să o faci într-o manieră avantajoasă. Te servești de actuala legislație pe care o ai și unitățile administrative se vor numi județe, ca să nu modifici Constituția sau stabilești regiuni cu o modificare a Constituției cu un referendum.
Deci astea sunt niște lucruri care, în opinia mea, sunt importante și cred că această reformă trebuie făcută doar după ce consultăm structurile administrativ-terectoriale, primarii, președinții de consilii județene și, cel mai important lucru, locuitorii.
Pentru că, fără îndoială, o reformă administrativ-teritorială are avantaje. Are avantaje care țin de o mai bună posibilitate de atragere a fondurilor europene, o mai bună strategie de dezvoltare locală și regională, dar are și lucruri care pot deranja. Poate lovi în patriotismul local: o comună cu 800 de locuitori, care nu ar trebui să existe și care, urmare a reformei, va trebui să fie alipită unei alte comune care e mai mare, sau dacă sunt două, trei localități de valori apropiate, să stabilești care dintre localități va da numele comunei și va găzdui sediul primăriei…
Deci sunt o serie de lucruri care nu pot, repet, să fie rezolvate din pix, pentru că trăim într-un secol în care oamenii au drepturi și este normal să ții cont de părerea lor”, a explicat Daniel Fenechiu.
Când am putea avea gata reorganizarea administrativ-teritorială a României? Peste cel puțin trei-patru ani, spune politicianul:
„Este foarte greu. În momentul de față se lucrează la o reformă a instituțiilor statului. Și l-ați văzut pe Ilie Bolojan, care a început această reformă la Senat, pe Sebastian Burduja, care a început-o la Ministerul Energiei, Mircea Fechet a anunțat-o la Ministerul Mediului. Deci în momentul de față se lucrează la ideea de a face instituțiile statului mai suple și cred că continuarea acestei reforme, gradual, către celelalte ministere, către structurile descentralizate, către administrația publică locală… Deci, după povestea asta, cred că se va ajunge la discuția comasării unor structuri administrative, că discutăm de județe și transformarea lor în unități mai mari – fie regiuni, fie județe, fie putem să le spunem oricum, și respectiv a comunelor, cu posibilitatea de a face zone metropolitane, cu posibilitatea de a uni comunele după anumite reguli – la 10.000 de locuitori, la 15.000 de locuitori. Sunt niște lucruri care rezultă din dezbatere și din obiectivele pe care ți le stabilești.
Deci nu cred că o reformă administrativ-teritorială poate să-și producă efectele mai repede de finalul acestui mandat. Pentru că e nevoie de multe modificări legislative, este nevoie de consultarea românilor, este nevoie de o serie de demersuri care trebuie făcute la nivelul autorităților locale. Se poate elabora un proiect, se poate adopta o lege, se poate trece la fazele preparatorii. Cred că e o problemă care durează minim 3-4 ani.”
Autor
-
Cu o experiență de peste 20 ani în presă, Dana Musceleanu vine în redacția PS News după aproape 4 ani ca editor coordonator la site-ul Antena 3 și alti 3,5 ani ca senior editor la site-ul B1 TV. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, a debutat pe clasicul print, iar apoi a făcut pasul spre online. "A scrie pentru mine e sinonim cu a fi. Mă bucur să îmi să îmi continui aventura jurnalistică într-un mod cât mai eficient, până nu preiau roboții tot business-ul. :)"
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News