Cancelarul german se întâlnește cu cel austriac. Pe agendă, migrația ilegală

Olaf Scholz
Sursa foto: Olaf Scholz

Cancelarul german Olaf Scholz se deplasează vineri la Salzburg, în Austria, pentru convorbiri ce includ problema migraţiei cu omologul său austriac Karl Nehammer, informează dpa.

Cei doi vor discuta despre controalele la graniţă în interiorul spaţiului Schengen şi lupta împotriva migraţiei ilegale, într-un context în care Austria blochează extinderea spaţiului de circulaţie liberă cu Bulgaria şi România, invocând imigraţia ilegală, potrivit Agerpres.

Potrivit cancelariei de la Viena, Scholz şi Nehammer vor aborda chestiuni politice şi economice curente europene şi internaţionale, pe lângă cele legate de relaţiile bilaterale.

Germania este cel mai important partener comercial al Austriei, cu un volum al schimburilor comerciale de aproape 130 milioane de euro anual şi 30% dintre exporturile totale ale Austriei mergând către Germania.

De asemenea, germanii sunt de departe cel mai numeros grup de străini din Austria. Potrivit Statistics Austria, 217.000 de germani trăiau anul trecut în ţara alpină. În acelaşi timp, 256.000 de austrieci trăiesc în Germania, potrivit datelor Ministerului de Externe german.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL