Sub președinția Preafericitului Daniel, joi s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în care mai mulți preoți au fost sancționați.
Biserica transmite că în ședință s-a aprobat „dojană sinodală scrisă pentru cei care nu au respectat disciplina canonică și statutară, precum și hotărârile sinodale referitoare la poziția Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, reafirmând obligația tuturor ierarhilor, clericilor și monahilor de a respecta aceste prevederi”.
De menționat că Biserica nu a făcut publice numele celor sancționați.
De asemenea, BOR a reafirmat „obligația tuturor ierarhilor de a respecta disciplina eclezială precum și hotărârile sinodale referitoare la hirotonia de clerici și la numirea în posturile clericale și didactice în eparhii”.
În contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 și a succesului surprinzător al pro-rusului Călin Georgescu, mai mulți preoți au fost filmați în timpul slujbelor când făceau apologia legionară sau îndemnau credincioșii să voteze într-un anumit fel. Alți preoți s-au filmat pe rețelele sociale și au transmis direct pozițiile lor politice, lucru interzis de Biserică.
Un exemplu ar fi preotul Ciprian Mega, care a îndemnat credincioșii să voteze cu Călin Georgescu printr-un filmuleț postat pe Youtube.
De asemenea, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a demarat tot în noiembrie 2024 cercetări disciplinare la nivelul eparhiei cu privire la preoții care au fost filmați vorbind, în privat sau în timpul slujbelor, susținându-l pe Georgescu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News