ANPC, acțiune de amploare în țară! Inspectorii verifică dacă oamenii au apă caldă și căldură

Sursa foto: Pixabay

ANPC verifică, până în 21 februarie, furnizorii de energie termică din întreaga ţară. Până acum s-au fcut controale în 25 de judeţe ale ţării, la cinci operatori fiind descoperite probleme. Principala este neasigurarea agentului termic şi a apei calde la valorile de temperatură minime prevăzute de legislaţie. Au fost date 6 amenzi până în prezent.

”Din dispoziţia Preşedintelui ANPC, Cristian-Victor Popescu Piedone, în această perioadă are loc o acţiune de control la nivel naţional, având ca obiectiv verificarea modului de respectare a prevederilor legale în ceea ce priveşte furnizarea energiei termice pentru încălzire şi apă caldă menajeră către consumatori. Acţiunea a fost desfăşurată pentru a asigura calitatea serviciilor şi respectarea normelor legale în vigoare”, a transmis, joi, ANPC, într-un comunicat de presă.

Sursa citat a rpecizat că au fost controlaţi un număr de 32 de operatori economici din 25 de judeţe ale ţării, fiind constatate abateri la 5 dintre aceştia.

”În urma verificărilor, până în prezent, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, dintre care 3 amenzi în valoare totală de 28.000 lei şi 3 avertismente. De asemenea, pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor, au fost aplicate şi 2 măsuri complementare de remediere a serviciilor furnizate. Până la finalizarea acţiunii de control, care este programată pentru data de 21.02.2025, estimăm că valoarea amenzilor aplicate va creşte semnificativ”, a mai transmis ANPC.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: