Ponta, după ce a fost numit consilier onorific al premierului: Sunt mulțumit

Victor Ponta
Sursa foto: Victor Ponta

Fostul premier Victor Ponta a confirmat numirea sa în funcția de consilier onorific în domeniul relațiilor economice, el afirmând, într-un mesaj pe Facebook, că este mulțumit cu alegerea făcută.

„Back in business! Dacă am ocazia să fac ceva concret nu mă mulțumesc să stau pe margine bosumflat și să critic tot ; dacă pot să fiu într-o echipă în care sunt apreciat nu trebuie să fiu eu Căpitan – știu să joc și în atac și în apărare ; dacă și haterii mei spun că am fost cel mai bun Premier pentru zona economică de ce să nu aplic ce am învățat atunci și, în plus, ce am văzut în ultimii ani, în zona privată ( unde ar trebui să lucreze măcar puțîn toți cei care conduc mari instituțîi publice )”, a scris fostul premier pe Facebook.

Victor Ponta a precizat că dacă nu va reuşi măcar nu va regreta că a încercat.

„Dacă reușesc să sprijin proiecte prin care mulți bani vin în România ( să mai compenseze banii mulți care pleacă) câștigăm toți și sunt mulțumit ; dacă îmi folosesc relațiile internaționale că să știe vecinii și partenerii noștri că România are din nou, după 8 ani , un Prim Ministru ( nu doar un Președinte absent ) cred că fac ceva bun ; dacă știu să explic cu subiect și predicat oamenilor ce gândesc și ce fac și asta îi supără pe gângavii și analfabeții care transpiră când văd un ziarist sau un alegător – e un câștig mare. Dacă nu va place de Ciolacu puteți să lucrați dvs cu Iohannis, Ciucă, Drulă, Simion, Orban sau Şoşoacă , că aceștia sunt acum , alții nu – eu sunt mulțumit cu alegerea mea ! Dacă nu reușesc – măcar nu o să regret că am încercat”, a conchis fostul premier.

Fostul premier Victor Ponta a fost numit consilier onorific al prim-ministrului Marcel Ciolacu. Când Ponta era premier, Ciolacu a fost consilierul său.

Victor Ponta îl va consilia pe premier în domeniul relaţiilor economice internaţionale.

Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: