Optimism la Washington. Vicepreședintele SUA: „Suntem în pragul păcii în Europa, pentru prima dată în ultimii trei ani”

Sursa foto: Bill Clark/CQ Roll Call

Vicepreşedintele american J.D. Vance a apărat joi strategia preşedintelui Donald Trump de negociere a încheierii războiului din Ucraina şi a estimat că acest conflict se apropie de final, relatează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.

„Cred cu adevărat că suntem în pragul păcii în Europa, pentru prima dată în ultimii trei ani”, a spus Vance într-un interviu la Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare (Conservative Political Action Conference – CPAC), care a început joi la National Harbor, în apropiere de Washington.

El a lăudat în acest context abilităţile de negociere ale noului preşedinte american.

„Cred că ceea ce îl face pe Trump un negociator atât de eficient este că nu exclude nimic din start. Când intră într-o negociere, el spune: ‘Totul este pe masă’. Şi, desigur, asta nedumireşte mass-media americană, care se întreabă: ‘De ce vorbeşte cu Rusia?’ Ei bine, cum vei pune capăt războiului dacă nu vorbeşti cu Rusia? Trebuie să vorbim cu toţi cei implicaţi în conflict”, a argumentat J.D Vance.

„Este foarte simplu, (n.r. Trump) vrea ca masacrul să se încheie. El vrea să aducă o pace durabilă în Europa. Oriunde izbucneşte un război, el va fi preşedintele păcii”, a susţinut în continuare Vance.

Trump a început negocierile de pace

După o primă convorbire telefonică oficială desfăşurată miercurea trecută, Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin au anunţat iniţierea de discuţii pentru soluţionarea negociată a războiului provocat de invazia rusă în Ucraina.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: