Ce se va întâmpla cu românii după expirarea plafonării la energie? Unii vor primi ajutoare de la stat

Sursa foto: Pixabay

Prețurile la energie vor fi plafonate până în vara acestui an. Autoritățile au decis să prelungească măsura pentru încă trei luni. Problema este că plafonarea la energia electrică va dispărea exact în vară, atunci când și prețurile cresc din cauza consumului ridicat. 

Astfel, autoritățile vor să îi ajute pe consumatorii vulnerabili cu un card de energie. Nu se știe care va fi valoarea ajutorului sau cine îl va primi, Ministerul Muncii va stabili asta până pe 15 iunie.

Acum este considerat consumator vulnerabil persoana care are un venit lunar de până în 2.053 de lei. Pentru o familie, fiecare membru trebuie să aibă cel mult 1.386 de lei.

Doar 90.000 de gospodării s-ar încadra să primească acest ajutor pentru facturi de la stat și asta pentru că veniturile au crescut anul trecut, odată cu majorările de pensii și salarii.

Sebastian Burduja a spus că trebuie ridicate aceste plafoane de venit pentru a se încadra mai mulți oameni, însă acest lucru trebuie să îl stabilească Ministerul Muncii, care trebuie de asemenea să decidă care va fi și valoarea ajutorului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: