FOTO Călin Georgescu a ajuns la Parchetul General. Imaginile momentului

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Călin Georgescu a ajuns la Parchetul General. Candidatul independent la preşedinţie a fost ridicat pentru dus la audieri în contextul percheziţiilor desfăşurate în mai multe judeţe vizând acţiuni împotriva ordinii constituţionale, instigare publică, iniţierea unei organizaţii cu caracter fascist, fals în declaraţii privind sursele de finanţare a campaniei electorale, conform cărora Georgescu urmează să fie audiat ca suspect.

Potrivit g4media, procurorii au descoperit conversații și înregistrări “compromițătoare”, inclusiv un apel telefonic cu Marian Motocu, trimis în judecată pentru pentru propagandă legionară și mesaje antisemite și xenofobe pe rețelele de socializare.

În această discuție, Călin Georgescu îi spune lui Motocu: „Dacă lucrurile merg bine o să încep în ianuarie. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunoscCând va fi să fie, așa cum ți-am spus de acum un an, nu s-au legat lucrurile, din multe motive, atunci o să ai locul tău în această acțiune. Să stai aproape de omul ăsta”, respectiv George Mocanu. Ar fi vorba despre un apropiat al lui Călin Georgescu, venit din Canada.

Momentul în care Călin Georgescu ajunge la Parchetul General:

Călin Georgescu la Parchetul General/ Sursa foto: Observator

 

Calin Georgescu a ajuns la Parchetul General/ captură foto
Calin Georgescu a ajuns la Parchetul General/ captură foto
Calin Georgescu a ajuns la Parchetul General/ captură foto
Calin Georgescu a ajuns la Parchetul General/ captură foto

 

 

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: