Donald Trump a acuzat Irlanda că a „acaparat” industria farmaceutică americană și „și-a însușit” veniturile fiscale care ar fi trebuit să ajungă la trezoreria SUA, în cadrul vizitei premierului Micheál Martin, la Casa Albă cu ocazia Zilei Sfântului Patrick.
În timpul vizitei, președintele american a lansat și câteva atacuri împotriva Uniunii Europene.
Acesta s-a referit în mod repetat la politicile istorice de impozitare redusă ale Irlandei, care au contribuit la atragerea multinaționalelor americane, printre care Pfizer, Boston Scientific și Eli Lilly.
Marile companii farmaceutice reprezintă în prezent principalul motor al exporturilor anuale ale Irlandei către SUA, în valoare de 72 de miliarde de euro, cu taxe plătite în Irlanda pentru medicamente consumate în SUA, scrie The Guardian.
„Irlandezii sunt inteligenți, da, oameni inteligenți, a spus Trump. Ne-ați luat companiile farmaceutice și alte companii… Această insulă frumoasă cu 5 milioane de locuitori a pus stăpânire pe întreaga industrie farmaceutică americană”, a afirmat Trump.
Președintele american a declarat reporterilor din Biroul Oval că nu dorește să îi pedepsească pe irlandezi, deoarece ar putea risca sprijinul votului americano-irlandez, dar a spus că este hotărât „să aducă înapoi bogăția” țării sale, preconizând o luptă ușoară cu UE.
Trump a mai spus că președinții anteriori au „pierdut segmente mari” din economia SUA în favoarea Europei și a repetat afirmația că „UE a fost înființată pentru a profita de Statele Unite”.
Referindu-se la procesul intentat cu succes de Uniunea Europeană împotriva Apple, care a obligat compania americană să plătească Irlandei impozite restante în valoare de 13 miliarde de euro, Trump a declarat:
„Compania Apple a fost tratată foarte rău … Este nedrept”.
Comentariile lui Trump au fost făcute în contextul în care UE a dezvăluit planurile de a impune „contramăsuri” pentru importuri din SUA în valoare de până la 26 de miliarde de euro, după ce Washingtonul a introdus tarife de 25% pentru importurile globale de oțel și aluminiu.
Citește mai multe AICI.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News