VIDEO Cristian Pîrvulescu: Mă aștept ca Diana Soșoacă, George Simion, Anamaria Gavrila să fie eliminați din cursă 

Cristian Pîrvulescu, invitat Puterea Știrilor 13.03

Diana Șoșoacă și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale, însă aceasta a fost invalidată în toamnă, prin urmare este de așteptat ca numele său să nu ajungă pe buletinul de vot, consideră politologul Cristian Pîrvulescu.

„Mă aștept ca Diana Soșoacă, George Simion, Anamaria Gavrila, sigur, în măsura în care vor exista contestații, să fie eliminați din cursă pentru că nu sunt compatibili cu funcția, pentru că nu recunosc ordinea prezidențială. Faptul că acuzi decizia Curții Constituționale din 6 decembrie ca fiind lovitură de stat este o dovadă a neacceptării ordinii CCR. Poți candida pentru oricare altă funcție din stat”, a afirmat politologul.

Acesta a făcut o paralelă între o asemenea situație și una din fotbal, în care o echipă intră în joc fără să recunoască regulamentul, arbitrii. În loc  de minge, joacă cu tancurile, a adăugat Cristian Pîrvulescu, invitat în ultima ediție de săptămâna aceasta a emisiunii Puterea Știrilor.

Legat de declarația lui Călin Georgescu, potrivit căreia nu a avut cheltuieli de campanie, acest lucru nu este posibil. Poți să ai o campanie cu zero cheltuieli, în condițiile în care ai un rezultat zero. La un rezultat de 20%, există niște cheltuieli, a explicat invitatul.

„Nu cred că doamna Șoșoacă este acel candidat [al Rusiei]. Cred că acel candidat este altul. Este mult mai neutru decât pare la prima vedere. Și cred că Rusia are interesul nu să-și pună neapărat un prorus în fruntea României, ci să creeze condiții pentru instabilitate politică, pentru crize politice. Săptămâna viitoare, după ce vom avea lista completă, va fi mult mai ușor să fac analize. Dar vă pot spune că un candidat care produce conflict între președinte, guvern și parlament e un candidat extraordinar pentru Rusia. (…) Mulți dintre concetățenii noștri nu înțeleg că nu există stabilitate și succes economic fără stabilitate politică. Dacă am un președinte independent care intră în conflict cu guvernul și cu parlamentul, am deja criză politică asigurată care va crea în condițiile speciale în care suntem, cu problemele geopolitice legate de război, foarte multe tensiuni, iar Rusia va fi încântată”, a subliniat Cristian Pîrvulescu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: