Colonelul Petruţ-Dănuţ Sârghe-Ciobanu a fost împuternicit, pe o perioadă de şase luni, la comanda Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti.
Noul comandant al Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” s-a născut în anul 1970 în comuna Stolniceni-Prăjescu, din judeţul Iaşi, şi a absolvit Institutul Militar de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, în anul 1993. El şi-a început cariera militară la Regimentul 90 Mecanizat, ocupând succesiv funcţii de comandă în mai multe unităţi ale Armatei Române.
De la 1 august 2022 şi până în prezent, colonelul Petruţ-Dănuţ Sârghe-Ciobanu a fost directorul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.
Este veteran al teatrelor de operaţii, având trei misiuni executate în Afganistan şi Irak. În semn de recunoştinţă pentru activitatea depusă, a fost decorat cu Ordinul „Virtutea militară în grad de Ofiţer cu însemn pentru război” (2004) şi i-au fost conferite mai multe embleme şi distincţii militare.
Secretarul de stat Eduard Bachide i-a urat succes în funcţie şi a declarat că mandatul la conducerea CSA „Steaua” reprezintă o mare responsabilitate şi că este convins că noul comandant o să facă faţă cu succes misiunii pe care o va avea.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News