Discuţiile SUA-Rusia privind încetarea focului vor avea loc la 23 martie la Jeddah

Sursa foto: freepik.com

Emisarul american pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff a anunţat că discuţiile diplomatice dintre SUA şi Rusia vor avea loc pe 23 martie la Jeddah, Arabia Saudită, transmite The Kiev Independent.

Discuţiile, conduse de consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz şi de secretarul de stat Marco Rubio, se vor axa pe detalii-cheie privind încetarea focului. Witkoff nu a precizat cu cine se va întâlni delegaţia americană şi rămâne incert dacă Ucraina va fi inclusă în discuţii.

”Până de curând, nu aveam cu adevărat un consens în jurul acestor două aspecte – încetarea focului în domeniul energiei şi infrastructurii şi moratoriul asupra tirurilor din Marea Neagră – iar astăzi am ajuns în acel punct şi cred că de acolo până la o încetare completă a focului este o distanţă relativ scurtă”, a declarat Witkoff, trimisul special al preşedintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, la Fox News.

”Cred că ambele sunt acum acceptate de ruşi. Sunt cu siguranţă plin de speranţă că ucrainenii vor fi de acord cu ele”, a adăugat acesta.

Witkoff a spus că, în timpul ultimei sale întâlniri cu Putin, au ”făcut multe progrese”.

 

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: