După ce ordonanța de urgență pentru libera migrație a primarilor a fost adoptată în ședința de Guvern de astăzi, a apărut deja prima ofertă pentru primarii care vor trece la PSD.
Potrivit jurnaliștilor universulargesean.ro, în colegiul prefectural de astăzi, care a avut loc în sala mare a CJ Argeş, în momentul în care a luat cuvântul, primarul din Albota, Ion Dumitru, i-a anunţat pe primarii prezenţi, de la alte partide, bineînţeles, că este împuternicit să se ocupe de întocmirea listei traseiştilor care vor să treacă la PSD Argeş.
„Grăbiţi-vă cu adeziunile, pentru că primii trei care vor trece la PSD vor primi câte un Duster. Deja am dat primele două Dustere, unul la Davideşti, de acum fost primar PDL, iar pe cel de-al doilea la Băbana, lui Bebe Ivan, care mi-a promis că vine şi cu 200 de membri de la PNL….“, a declarat primarul din Albota.
Primarul a declarat ulterior că a fost doar o glumă și că nu a vorbit serios.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News