Prima reacție a MAE după anunțul SUA de suspendare a includerii României în programul Visa Waiver

Sursa foto: facebook

Ministerul Român al Afacerilor Externe a avut o primă reacție după anunțul americanilor că suspendă România pe termen nelimitat din programul care ne scăpa de viză.

„Ca urmare a anunțului Departamentului pentru Securitate internă al SUA (DHS), conform căruia implementarea programului Visa Waiver pentru România este în curs de evaluare, Ministerul Afacerilor Externe a modificat, pe pagina web, secțiunea Condiții de călătorie pentru Statele Unite ale Americii (https://www.mae.ro/travel-conditions/3749).

Modificările reflectă prelungirea perioadei de evaluare pentru aplicarea efectivă a programului Visa Waiver pentru cetățenii români și a perioadei de operaționalizare a Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriilor (ESTA).

Autoritățile române rămân în strânsă coordonare cu autoritățile americane pentru a se asigura că Programul Visa Waiver va fi implementat cât mai rapid”, anunță MAE.

Guvernul Statelor Unite ale Americii a anunţat, marţi, că revizuieşte recentul proces de includere a României în Programul Visa Waiver (VWP), în scopul asigurării respectării cerinţelor stricte de securitate impuse de acest program.

În timpul acestei evaluări, autorităţile americane suspendă temporar implementarea sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA) pentru cetăţenii români.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: