Victor Ponta a început deja atacurile la adresa lui George Simion, principalul său adversar pe segmentul electorat așa-numit suveranist, spunându-i că el „nu este Călin Georgescu” și că nu poate fi președinte, pentru că este încă „un cârlan” în politică.
Simion nu a răspuns atacurilor, însă astfel de certuri între „moștenitorii” electoratului „georgist” pot avea efecte imprevizibile asupra structurii votului sau chiar asupra prezenței la urne, mai ales că fostul finalist din 2024 nu și-a desemnat încă un urmaș, iar interesul electoratului pentru Ponta și Simion ar putea să scadă. Astfel, alegătorii s-ar putea orienta spre un alt candidat sau spre mai mulți candidați, iar votul să se disperseze, iar în unele cazuri, constatând „ilegitimitatea” noii runde de alegeri, o parte dintre alegători ar putea să rămână acasă.
Pentru moment, fiecare dintre candidații suveraniști încearcă să-i convingă pe alegători că ei sunt „adevărații moștenitori” ai lui Călin Georgescu.Consultantul politic Adrian Zăbavă spune că este posibil ca certurile și schimburile de replici dintre George Simion și Victor Ponta să-i determine pe votanții din bazinul electoral pe care îl vizează, să se orienteze spre alți candidați, însă nu poate identifica unul care ar putea prelua aceste voturi.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News