Evaluarea PISA 2025 se va derula în perioada 28 aprilie – 29 iunie, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-o conferință de presă.
Evaluarea PISA (Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor) este coordonată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și are loc o dată la trei ani. Scopul este să evalueze cât de bine sunt pregătiți elevii să facă față provocărilor vieții, nu doar să reproducă cunoștințe învățate la clasă. România participă constant la această testare, iar rezultatele ei sunt analizate la nivel internațional.
Ministrul Educației anunță o premieră în desfăsurarea testării PISA 2025
„În perioada 28 aprilie – 29 iunie 2025 se va derula evaluarea PISA. Avem evaluarea clasică a competențelor la Lectură, Matematică și Științe. Științele reprezintă în această evaluare domeniul principal și, de asemenea, avem și evaluarea competențelor digitale’”, a precizat ministrul.
El a menționat că, pentru prima dată, la testarea PISA vor fi evaluate și competențele de Limbă engleză. Vor fi introduse și câteva chestionare pentru profesori pentru a obține o serie de informații despre sistemul educațional, a completat David.
„Pentru prima dată, în evaluarea din țară în cadrul testării PISA se vor evalua și competențele elevilor la Limba engleză. De asemenea, vor fi câteva chestionare suplimentare prin care încercăm, pe baza metodologiei PISA, (…) să cunoaștem o serie de informații despre sistemul nostru de educație și anume – chestionarul profesorului de Știință, chestionarul profesorului de Limba engleză și chestionarul pentru părinți”, a explicat ministrul.
PISA 2025. Ce conține chestionarul pentru părinți și profesori
Întrebările care se adresează acestora vizează implicarea lor în educația copilului, sprijinul emoțional pe care îl oferă, așteptările pe care le au cu privire la evoluția educațională a copilului. Părinții vor fi chestionați și în ceea ce privește implicarea lor în activitățile școlare.
Chestionarul pentru profesorii de Științe și Limba engleză colectează informații cu privire la datele socio-demografice, calificări, dezvoltare profesională, experienţă de lucru, practici instructive și satisfacția față de locul de muncă, suplimentar față de întrebările specifice domeniilor de bază și inovatoare.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News