Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, a afirmat că doreşte să candideze la preşedinţia AUR, menţionând că el este cel mai calificat să ocupe această funcţie deoarece ştie foarte bine partidul, cunoaşte toţi oamenii, toate filialele. El a mai susţinut că în anul electoral preşedintele George Simion nu a ţinut cont de nimeni şi de nimic, iar conducerea colectivă a partidului l-a susţinut în acest demers.
Claudiu Târziu a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă îi va cere demisia lui George Simion dacă pierde finala prezidenţială şi dacă doreşte să candideze pentru şefia AUR.
“Absolut. Cred că, cu toată modestia, sunt cel mai calificat să ocup această funcţie. Ştiu partidul de la început, l-am construit împreună cu George Simion, cunosc toţi oamenii, toate filialele, i-am dat doctrina acestui partid, sunt reprezentantul lui, unul dintre cei mai vizibili, cred că, după George Simion, sunt cel mai vizibil. El este mult mai cunoscut fără îndoială, pentru că tot partidul a lucrat pentru imaginea lui, ştiind că vrem să-l propulsăm în funcţia de preşedinte al României şi că pentru această bătălie e nevoie ca el să aibă notorietate. Am lucrat patru ani de zile la asta”, a afirmat Claudiu Târziu.
El a fost întrebat dacă Simion pierde în turul doi al alegerilor prezidenţiale şi este votat de patru, cinci milioane de oameni poate susţine că are o legitimitate din partea poporului pentru a rămâne în fruntea AUR.
”Niciun preşedinte de partid care a pierdut această bătălie nu a mai rămas în funcţie”, a răspuns Târziu.
La remarca potrivit căreia Marcel Ciolacu nu a plecat de la conducerea PSD după ce nu a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul anului trecut, el a replicat: ”Da, Marcel Ciolacu şi-a dat demisia pentru o jumătate de oră probabil. Da, dar ăsta nu e un comportament de urmat. Marcel Ciolacu chiar este un model de aşa nu, nu de aşa da, în toate privinţele, şi ca premier, şi ca şef de partid, şi ca parlamentar, din toate funcţiile, că eu l-am cunoscut şi când era şeful Camerei Deputaţilor, şi când a devenit premier, deci nu văd cazul lui ca unul relevant în discuţia noastră. Dacă ne uităm foarte bine la celelalte cazuri care dau regula, fiind ultramajoritare, e firesc pentru că înseamnă că nu mai poţi fi cel care trage partidul”.
El a precizat că a devenit mai pregnantă atitudinea lui George Simion de a conduce partidul singur.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News