Tulburarea liniștii publice ar putea fi pedepsită cu amenzi mult mai mari, conform unui proiect de lege care a trecut deja de Senat. Acesta propune majorarea sancțiunilor pentru vecinii gălăgioși.
O modificare importantă introdusă de proiect este că organizarea de petreceri și folosirea echipamentelor muzicale la volum ridicat vor fi considerate infracțiuni nu doar în mediul urban, cum prevede legislația actuală, ci și în mediul rural.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie aprobat de Camera Deputaților, forul decizional.
Cei care își deranjează vecinii în intervalele 22:00-08:00 sau 13:00-14:00 riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei, față de amenda actuală de 1.500 de lei. În cazul în care fapta se repetă în decurs de 72 de ore, sancțiunea poate ajunge la 6.000 de lei.
Organizarea de petreceri private ar putea fi amendată cu sume între 4.000 și 6.000 de lei, iar în cazul unei recidive în termen de 72 de ore, amenda poate crește cu încă 12.000 de lei.
De asemenea, noile reglementări extind perioada în care repetarea faptelor este sancționată, de la 24 de ore, cât prevede legea actuală, la 72 de ore.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News