Poşta Română a trimis către 93 de ţări documentele pentru românii care vor vota prin corespondenţă, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Cele mai multe trimiteri, peste 1.300 au fost în Germania, cele mai puţine în Peru, Estonia şi Albania, unde câte o persoană a cerut să voteze.
„Compania Naţională Poşta Română a expediat buletinele de vot către alegătorii înscrişi în Registrul Electoral pentru alegerile prezidenţiale din luna mai. Trimiterile cu documente au plecat deja către 93 de ţări. Un număr de peste 6.000 de alegători din 93 de ţări de pe 6 continente vor primi documentele necesare pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile care urmează”, a transmis, luni, Poşta Română, într-un comunicat de presă.
Unde vor vota cei mai mulți români
Printre ţările de destinaţie se numără Germania, Marea Britanie, Spania, dar şi destinaţii îndepărtate precum Noua Zeelandă, Thailanda şi Vietnam, potrivit documentului citat.
„Această acţiune face parte din angajamentul Companiei de a susţine exercitarea dreptului la vot prin corespondenţă pentru românii din afara ţării, în baza contractelor încheiate cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi în conformitate cu legislaţia în vigoare”, au precizat oficialii companiei.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News