Participarea președintelui interimar Ilie Bolojan la lansarea programului prezidențial al lui Crin Antonescu – în contextul unui eveniment politic cu miză electorală internă, respectiv alegerile prezidențiale – a readus în prim-plan o temă sensibilă și recurentă în democrația românească: delimitarea clară dintre funcția prezidențială și partizanatul politic. Chiar dacă mandatul lui Ilie Bolojan este unul interimar, implicarea sa în susținerea unui candidat al unei coaliții politice ridică serioase semne de întrebare privind etica instituțională, echilibrul constituțional și credibilitatea instituției prezidențiale.
Neutralitatea politică, o exigență constituțională
Neutralitatea politică a Președintelui României este una dintre cele mai importante cerințe instituționale și constituționale pentru buna funcționare a statului de drept. Deși Constituția nu folosește expres termenul de „neutralitate politică”, aceasta rezultă direct din rolul de mediator conferit președintelui și din obligația de a reprezenta statul român în ansamblul său, nu o tabără politică.
Constituția României, la articolul 80 alin. (2), prevede clar faptul că: „Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.”
Acest articol impune președintelui o poziție de echidistanță față de conflictele politice și instituționale. Pentru ca un președinte să poată media între Parlament, Guvern, Justiție și societate, el trebuie să fie credibil și imparțial. Orice asociere vizibilă cu un partid sau o alianță slăbește această capacitate de mediere.
Tradițional, președinții României își suspendă calitatea de membru de partid odată ce preiau funcția. Această practică nu este doar o formalitate, ci o recunoaștere publică a ieșirii din logica partizană și a trecerii într-un registru instituțional neutru. În momentul în care un președinte (inclusiv unul interimar) revine la manifestări publice ale unui partid, chiar și fără a relua oficial calitatea de membru, mesajul transmis este unul de favorizare a unei părți din scena politică.
Recomandările Comisiei de la Veneția și ale altor organisme europene merg în direcția evitării partizanatului politic de către președinte. Șeful statului trebuie să fie un garant al stabilității politice, nu un actor în confruntarea partidelor.
Riscuri asupra autorității simbolice a președintelui
Funcția de Președinte al României este, dincolo de prerogativele sale executive sau constituționale, o instituție cu o puternică valoare simbolică. Președintele este, în ochii cetățenilor, emblema unității naționale, garantul democrației și figura de echilibru în momente de criză. Tocmai de aceea, implicarea sa în acțiuni cu conotație partizană – cum este participarea la un congres electiv al unui partid politic – poate duce la degradarea acestei autorități simbolice. Acest proces, odată început, este greu de inversat și are implicații adânci în funcționarea democrației.
Articolul 80 din Constituție menționează că președintele „reprezintă statul român”. Această formulare nu se referă doar la funcții administrative, ci înseamnă că președintele trebuie să fie reprezentativ pentru întreaga națiune, indiferent de preferințele politice ale cetățenilor. Când se alătură în mod vizibil unei tabere politice, simbolul unității devine simbolul diviziunii. Astfel, autoritatea sa morală în ochii cetățenilor scade proporțional cu creșterea percepției de partizanat.
România, la fel ca multe alte democrații post-comuniste, suferă de o fragilitate instituțională accentuată de polarizarea politică. În acest context, președintele este printre puținii actori care mai pot coagula consensul. Când această funcție este percepută ca fiind „capturată” de o anumită forță politică, cetățenii își pierd încrederea nu doar în persoana președintelui, ci în întreaga instituție. Rezultatul este o slăbire generală a încrederii în stat, în mecanismele sale și în capacitatea acestuia de a proteja interesele tuturor cetățenilor.
Odată ce un președinte participă la un congres politic sau susține public un lider de partid, creează un precedent greu de evitat de succesorii săi. Simbolul președinției ca instituție neutră începe să se erodeze, iar viitorii președinți ar putea fi tentați să folosească funcția ca instrument politic în mod tot mai deschis. Astfel, în loc de o instituție care echilibrează puterile în stat, președinția riscă să devină o prelungire a rivalităților politice, pierzându-și caracterul unificator.
În concluzie, funcția prezidențială în România nu este doar o poziție administrativă, ci una profund simbolică și echilibratoare. Participarea unui președinte – fie el interimar sau titular – la un congres de partid sau la lansarea unui candidat susținut politic erodează tocmai acele fundamente ale statului de drept: imparțialitatea, reprezentativitatea și unitatea. Dincolo de legalitate, contează percepția publică și echilibrul democratic – iar aici, participarea la astfel de evenimente este un pas greșit.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
