Comisia Europeană a aprobat majorarea cu 16 milioane de euro a ajutorului de stat pentru finanțarea proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București”, investiție de importanță strategică pentru eficientizarea rețelei din capitală.
În 2021, Comisia a autorizat un ajutor de 254 milioane euro din fonduri structurale europene pentru modernizarea sistemului de termoficare din zona urbană București. Săptămâna trecută, această sumă a fost suplimentată, ajungând la un total de 270 milioane euro, finanțarea suplimentară fiind asigurată prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027.
Totodată, Comisia a extins perioada de acordare a ajutorului de stat până la data de 31 decembrie 2027.
Aceste modificări au fost generate de prelungirea procedurilor de achiziție publică, precum și de costurile mai mari cu lucrările și serviciile necesare pentru execuția proiectului, rezultate în urma derulării achizițiilor publice, față de cele estimate inițial (în special, ca efect al creșterii prețurilor materialelor de construcții).
„Reabilitarea sistemului de termoficare din București este un proiect cu impact direct asupra calității vieții locuitorilor capitalei. Prin această investiție, se vor reduce pierderile de căldură și apă, ceea ce înseamnă servicii mai eficiente și costuri mai mici de întreținere. În calitate de autoritate națională în domeniul ajutorului de stat, am colaborat cu Comisia Europeană și cu autoritățile române pentru a asigura conformitatea măsurilor cu reglementările europene și am oferit asistență tehnică pentru elaborarea și implementarea acestora”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Sistemul de termoficare din București este cel mai mare din Uniunea Europeană, deservind aproximativ 1,2 milioane de locuitori. Rețeaua cuprinde circa 940 km de conducte pentru transportul agentului termic și aproximativ 2.800 km de conducte pentru distribuție.
Reabilitarea sistemului presupune înlocuirea unor secțiuni critice ale principalelor conducte de transport al apei calde, echivalent cu aproximativ 10% din lungimea totală a rețelei.
Amintim că la nivel național există mai multe scheme de ajutor de stat pentru termoficare. Astfel, operatorii care prestează serviciul de interes economic general de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice în sistem centralizat către populație primesc o compensație financiară sub forma subvenționării prețului energiei termice livrate populației și acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului și neacceptate în preț/tarif.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News