George Becali a transmis astăzi Parlamentului că a demisionat din AUR și, prin urmare, devine deputat neafiliat. Contactat de HotNews, Becali – intrat în conflict cu George Simion, pe care l-a acuzat că „a devenit sluga lui Călin Georgescu” – a spus că îl va susține în alegerile prezidențiale pe Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR.
Într-un document trimis luni președintelui Camerei Deputaților, Becali spune că și-a dat demisia din AUR în 14 martie: „În consecință, vă rog să luați act de retragerea mea din grupul parlamentar AUR, urmând să îmi desfășor activitatea parlamentară în continuare în calitate de deputat neafiliat”.
Becali, despre George Simion: „Nu mă mai interesează niciodată persoana asta în viața mea”
„Eu nu am ce să mai discut cu domnul Simion. Niciodată eu nu mai discut cu el. Nu m-am certat, a fost atunci când a făcut obrăznicia aia pe TikTok, că sunt istorie, că mă trimite el pe mine la fotbal, la Biserică și la oi. Atunci, la revedere, eu nu mai… Mi-a trimis mesaje și atât. Nu mă mai interesează niciodată persoana asta în viața mea”, a afirmat Becali pentru HotNews.ro.
El a spus că rămâne deputat neafiliat și că „deocamdată” nu i se va alătura senatorului Claudiu Târziu, în partidul pa care acesta a anunțat că și-l va face după ce a plecat din AUR din cauza conflictului cu George Simion.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News