O tânără beată și drogată a lovit şase maşini parcate

sursa foto: olt-alert.ro

O tânără de 26 de ani, aflată sub influenţa alcoolului şi a trei substanţe interzise, a lovit şase maşini parcate pe o stradă din Slatina. Nu au fost persoane rănite, conform News.ro.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a anunţat că poliţiştii din Slatina au intervenit miercuri seara, la un eveniment rutier petrecut pe strada Unirii din municipiu.

„Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că o tânără de 26 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, din aceeaşi localitate, din cauze ce urmează a fi stabilite, a avariat şase autoturisme parcate”.

În urma evenimentului rutier nu au existat victime, fiind produse doar pagube materiale.

Întrucât tânăra prezenta un comportament suspect, aceasta a fost testată atât cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât şi cu aparatul drugtest, care a indicat prezenţa a trei substanţe psihoactive, respectiv T1C MDMA, T2C MTD şi T3C KET”, a transmis IPJ Olt.

Tânăra a fost condusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi a prezenţei substanţelor în organism.

Pe numele femeii, poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi a altor substanţe.

 

Autor

  • Chirciu Simona-Maria

    Simona-Maria Chirciu, editor coordonator. Simona-Maria Chirciu este Doctor în Științe Politice, autoare și expertă pe drepturile omului. Cu o experiență de peste 7 ani în presa scrisă și online, a ținut ateliere pe Media Literacy, tehnici de manipulare și Fake News.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: