AUR, partidul condus de candidatul George Simion, care susține că luptă pentru libertatea de exprimare, a depus la Biroul Electoral Central (BEC) 78 de cereri pentru cenzurarea unor opinii politice pe rețelele sociale, după cum arată datele BEC. E cel mai mare număr de plângeri depus de un partid, la mare distanță de USR, care a depus patru astfel de plângeri.
Unele dintre plângerile depuse de AUR au fost admise de Biroul Electoral Central, care a transmis mai departe către marile rețele sociale dispoziții de eliminare a mesajelor reclamate.
Printre cei vizați de plângerile AUR se numără și fostul judecător Cristi Danileț. În cazul lui, BEC a dispus ștergerea unei postări de pe facebook.
George Simion și AUR au transformat libertatea de exprimare în temă de campanie.
Chiar joi, Simion a declarat într-un interviu pentru Agerpres că ”libertatea de exprimare a românilor trebuie respectată şi trebuie stopate abuzurile instituţiilor de forţă împotriva românilor”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News