Sub presiunea comunităților învecinate cu Bucureștiul și confruntat cu amenințarea unui proces colectiv inițiat de aproape 800 de locuitori din comunele Vidra, Berceni și Jilava, precum și cu alte acțiuni individuale din țară, Consiliul Județean Ilfov renunță la decizia luată în aprilie 2023, prin care se stabilise un teren pentru construirea unui nou depozit de deșeuri în comuna Vidra, vecin cu actuala și singura groapă de gunoi a Bucureștiului și Ilfovului, EcoSud.
În urma a câteva luni de eforturi susținute, cetățenii au inundat instituțiile publice cu sute de plângeri simultane pentru a opri proiectul numit Vidra 2, care prevedea amplasarea unei noi gropi de gunoi în apropierea locuințelor lor.
Astăzi, după patru luni, Consiliul Județean a votat în favoarea revocării hotărârii 118/27.04.2023, ținând cont de îngrijorările și sesizările din partea locuitorilor comunelor Vidra, Jilava și Berceni.
Locuitorii acestor comune, alături de cei cu proprietăți în zona adiacentă Vidrei, au format o coaliție în această perioadă și au inițiat o amplă acțiune colectivă. Ei au utilizat diferite mijloace de presiune, precum petiții publice și cereri către autoritățile locale și centrale, Garda de Mediu, ministere și ONG-uri, alături de acțiuni în instanță. Un proces colectiv a fost înregistrat la Tribunalul Ilfov și la alte 14 judecătorii din țară, inclusiv București, Călărași, Prahova, Ialomița și Buzău, de către persoane cu domiciliul în aceste județe, dar care dețin proprietăți în comunele afectate de noul depozit. De asemenea, primarii din Vidra, Berceni și Jilava s-au alăturat cetățenilor în demersurile lor către autorități.
Acest proiect ar fi afectat o populație de peste 360.000 de persoane din Berceni, Vidra, Popești-Leordeni sau Sectorul 4 București. Aceste comunități au reușit să genereze un val semnificativ de susținere publică pentru cauza lor.
În decembrie 2022, Consiliul Județean Ilfov a semnat un acord de asociere cu două asociații, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru gestionarea Integrată a Deșeurilor Ilfov, în care sunt toate comunele din Ilfov și CJ Ilfov, și omoloaga din București, în care sunt primăriile de sector și primarul general Nicușor Dan. Acestea au aprobat, de principiu, realizarea unui Centru de Management Integrat al deșeurilor, „proiect de interes regional”, format din stație de tratare mecano-biologică cu digestie anaerobă și un depozit conform de deșeuri, urmând ca amplasarea lui să se facă pe teritoriul Județului Ilfov. Identificarea terenului trebuia să fie făcută de Consiliul Județean Ilfov.
În aprilie 2023, CJ Ilfov a identificat un teren în comuna Vidra pentru acest proiect și adopta o hotărâre de consiliu ca să fie făcute demersuri de expropiere pe un teren de 24 de ha.
Decizia a generat o reacție negativă puternică din partea locuitorilor, care s-au opus construirii unei noi gropi de gunoi în apropierea locuințelor lor. Ei au argumentat că terenul nu îndeplinește cerințele necesare, iar distanța dintre acesta și casele cele mai apropiate este mai mică de 1000 de metri. Poziția comunităților locale a fost susținută ulterior și de Prefectura Ilfov.
În ciuda demersurilor autorităților pentru expropiere, Prefectura Ilfov a anunțat că hotărârea CJ Ilfov este fără efect, din cauza unei prevederi din Consiliul Local Vidra care interzice construirea unui nou depozit în comună.
„În acest sens, hotărârea CJ Ilfov este lăsată fără obiect”, se arată în răspunsul Prefecturii Ilfov, conduse de Simona Niculae (PSD), în care anunță totodată că a informat CJ Ilfov, printr-o adresă din 3 august să dispună „măsurile legale în vederea asanării actelor adoptate”.
Autor
-
Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News