VIDEO Sondajele trebuie privite ca o imagine a momentului și cu o mare doză de rezervă  – Dan Jurcan, sociolog

Dan Jurcan, invitat Puterea Știrilor 17.04

 

Concluziile contradictorii ale numeroaselor sondaje care au invadat spațiul public înainte de alegerile prezidențiale duc la o stare de incertitudine printre votanți, prin urmare trebuie comparate între ele, pentru a face o medie, spune sociologul Dan Jurcan.

„Toate aceste informații contradictorii bulversează până la urmă opinia publică și, pe bună dreptate, omul simplu se întreabă, ok, pe cine să mai cred? Ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2024poate avea mai multe explicații. Au fost mai multe case de sondare, mai multe institute care au făcut sondaj în același timp și în niciunul dintre acestea Călin Georgescu nu a fost văzut la amplitudinea cu care a ieșit la vot”, a afirmat Dan Jurcan, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.

Pe de altă parte, a fost pentru prima dată când noile tehnologii au avut un cuvânt de spus în campania electorală. Ceea ce s-a întâmplat, respectiv  creșterea exponențială a unui candidat în ultimele zile înainte de alegeri era aproape imposibil de surprins.

„Este aproape imposibil să surprinzi acest fenomen să zicem în sondajele făcute o săptămână sau cu două săptămâni înainte. S-a mai întâmplat și în 2020, când, la fel, AUR era văzut undeva la 2-3% și a intrat în Parlament cu 9-10%”, a amintit sociologul.

La întrebarea dacă ne putem aștepta și la alegerile din mai la o surpriz asemănătoare, directorul de cercetare IRES spune că nu putem avea un răspuns în acest moment.

„Oamenii au intenții, gânduri, frici, preferințe, sentimente pe unii îi urăsc, pe alții îi iubesc și uneori preferă să nu spună tot adevărul atunci când sunt întrebați. Există acest fenomen de spirală a tăcerii în societățile în care riști să fii catalogat sau etichetat negativ pentru că ai votat cu X sau Y, așa că oamenii preferă să nu spună adevărul”, a explicat Dan Jurcan.

Acesta este motivul pentru care sociologii preferă să discute despre probabilitate și despre imagini ale momentului, în loc de predicții.

„Sondajele trebuie privite ca o imagine a momentului și întotdeauna cu o mare doză de rezervă pentru că judecăm în termeni de probabilitate și nu înseamnă neapărat că ceea ce se spune astăzi va fi valabil și peste două săptămâni, pentru că aici discutăm despre oameni, nu despre obiecte”, a subliniat sociologul.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: