Oamenii de știință avertizează că aproximativ 15% din terenurile agricole ale lumii sunt poluate cu metale grele periculoase, precum arsenul, plumbul sau cadmiul. Studiile arată că până la 1,4 miliarde de oameni locuiesc în zone cu risc ridicat, unde aceste substanțe ajung în hrană și apă, afectând sănătatea și mediul, informează The Guardian.
Potrivit estimărilor cercetătorilor, circa 242 de milioane de hectare sunt contaminate cu cel puțin un metal toxic, cum ar fi arsen, cadmiu, cobalt, crom, cupru, nichel sau plumb, la niveluri care depășesc pragurile de siguranță pentru agricultură și sănătatea umană.
Analiza, realizată de Asociația Americană pentru Progresul Științei (AAAS) și publicată în revista Science, a folosit date din peste 1.000 de studii regionale efectuate la nivel global, precum și tehnologii de învățare automată.
„Aceste rezultate dezvăluie cât de gravă este poluarea solurilor noastre cu aceste otrăvuri naturale, care ajung în hrana și apa noastră și ne afectează sănătatea și mediul”, a declarat Liz Rylott, doctor și lector senior în cadrul departamentului de biologie al Universității din York.
Adesea denumite colectiv metale grele, aceste elemente provoacă o serie de probleme grave de sănătate, inclusiv leziuni ale pielii, disfuncții neurologice și ale organelor și diverse forme de cancer.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News