”Îmi exprim speranța ca Guvernul României să declare zi de doliu național în memoria Sanctității Sale Papa Francisc – așa cum, în mod legitim, a procedat la 8 aprilie 2005. Este un gest de respect față de o personalitate mondială recunoscută și apreciată nu doar de credincioșii catolici” a scris Victor Ponta, pe Facebook.
În 8 aprilie 2005, ultima oară cînd au avut loc funeraliile unui Papă în exercițiu, Ioan Paul al doilea, guvernul Tăriceanu a decretat prin HG o zi de doliu național, coborînd drapelul național în bernă și stabilind alte măsuri obligatorii în acea zi.
Conform cutumelor, funeraliile Papei la între 4 și maxim 6 zile de la deces, ceea ce înseamnă în acest week-end.
În urmă cu cîteva ore, președintele SUA, Donald Trump, a semnat deja un ordin executiv de coborîre a drapelului național în bernă, începînd cu Casa Albă, pînă după înmormîntarea suveranului pontif:
„În semn de respect pentru memoria Sanctității Sale Papa Francisc, prin autoritatea care mi-a fost conferită în calitate de Președinte al Statelor Unite prin Constituție și legile Statelor Unite ale Americii, prin prezenta ordon ca drapelul Statelor Unite să fie arborat în jumătate de statură la Casa Albă și pe toate clădirile și terenurile publice, la toate posturile militare și stațiile navale, precum și pe toate navele navale ale Guvernului Federal în Districtul Columbia și pe întreg teritoriul Statelor Unite și al teritoriilor și posesiunilor sale până la apusul soarelui în ziua înmormântării. De asemenea, ordon ca drapelul să fie arborat la jumătate de catarg pentru aceeași perioadă de timp la toate ambasadele, legațiile, oficiile consulare și alte facilități ale Statelor Unite din străinătate, inclusiv la toate facilitățile militare și la toate navele și stațiile navale”, a anunțat Trump, conform Fox News.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News