Vizita recentă a unei delegații parlamentare bipartizane din Statele Unite ale Americii la București marchează un moment important în relansarea dialogului strategic româno-american, fiind prima delegație oficială din SUA care ajunge în România după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.
Invitat în emisiunea Puterea Știrilor, Adrian Țuțuianu, secretar adjunct al Secretariatului General al Guvernului, a subliniat că această vizită a fost programată cu mult înainte și nu are legătură directă cu procesul electoral din România. Totuși, discuțiile politice purtate la nivel înalt – cu președintele interimar, premierul și membri ai Parlamentului – au atins și tema alegerilor, însă fără vreo intenție de contestare sau anulare a acestora, așa cum au speculat unele voci din spațiul public.
„Nu a venit nimeni din Statele Unite să ne spună că procesul electoral a fost viciat sau că ar trebui refăcut turul doi. Dialogul s-a concentrat pe consolidarea parteneriatului strategic, întărirea prezenței NATO pe flancul estic și atragerea de noi investiții americane în România”, a declarat Țuțuianu.
Potrivit acestuia, menținerea unui dialog constant cu SUA este vitală, în special în contextul geopolitic actual, în care Europa este nevoită să-și regândească prioritățile de securitate. „Europa a mizat prea mult pe dezvoltare economică și beneficii sociale, lăsând securitatea pe seama americanilor. Situația actuală ne obligă să ne consolidăm propriile capacități de apărare.”
În acest context, a fost readusă în discuție posibilitatea mutării bazei americane de la Rammstein (Germania) în România, la Mihail Kogălniceanu – o informație vehiculată recent și de președintele Camerei de Comerț, Mihai Daraban. Fără a confirma oficial scenariul, Țuțuianu a precizat că „există un program ambițios de extindere a bazei de la Kogălniceanu, iar interesul SUA și al NATO pentru această zonă este evident”.
O astfel de mutare ar însemna o prezență militară sporită în România, nu doar din perspectiva personalului și a echipamentului militar, ci și din punct de vedere economic și social.
„Vorbim despre dezvoltarea de locuințe, școli, grădinițe și alte facilități pentru personalul militar american și familiile acestora. Ar fi o investiție majoră care ar întări nu doar securitatea, ci și relația strategică româno-americană”, a punctat fostul ministru.
Țuțuianu a mai adăugat că este nevoie de o reluare aplicată a dialogului nu doar la nivel parlamentar, ci și la nivelul administrației prezidențiale și guvernamentale, mai ales într-un context internațional dominat de tensiuni și incertitudini economice și de securitate.
Baza Ramstein, importantă strategic pentru SUA și NATO
În vestul Germaniei, aproape de orașul Ramstein-Miesenbach, se află baza forțelor aeriene americane. Este o lume complet diferită, acolo, față de restul Republicii Federale. Ramstein este o zonă militară extinsă, cu piste, hangare și numeroase clădiri, un veritabil orășel în plină zonă rurală a landului Renania-Palatinat, dar strict izolat în peisajul deluros ce îl înconjoară. Baza aeriană situată pe teritoriul german se bucură de imunitate ca o ambasadă. Oficialii și politicienii germani au voie să intre doar cu acordul comandantului american.
La Ramstein lucrează aproximativ 9000 de oameni. Este cea mai mare bază aeriană americană din Europa. În apropiere se află și Centrul Medical Regional Landstuhl, cel mai mare spital militar american din afara SUA.
În total, aproximativ 50.000 de americani, angajați ai armatei și familiile acestora, trăiesc în jurul orașului Kaiserslautern. Au propriile școli, magazine și furnizori de servicii, iar plățile se fac adesea în dolari. Facilitățile americane sunt, de asemenea, foarte importante pentru economia regională.
Totul a început în 1952, pe un aerodrom pe care aviația militară a Germaniei lui Hitler îl folosise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și pe care armata americană l-a capturat cu puțin timp înainte de sfârșitul conflagrației, în 1945. Aerodromul și o aripă administrativă s-au extins, treptat, până au devenit un complex tot mai mare pentru uzul trupelor americane staționate în Republica Federală și, în cele din urmă, pentru NATO.
În 1971 a fost instalat aici comandamentul de transport aerian militar al aliaților și au fost aduse aeronavele. În 1973, întreg sediul forțelor aeriene americane în Europa a fost mutat de la Wiesbaden la Ramstein. Un an mai târziu a primit și autoritatea de comandă a forțelor aeriene ale NATO.
De aici, Alianța monitorizează apărarea antirachetă a întregii organizații militare și activitățile spațiale ale statelor membre. Și agenția spațială americană NASA folosește uneori Ramstein pentru zboruri de cercetare.
Chiar dacă acest lucru nu a fost niciodată confirmat oficial, se presupune că până în 2005 aici au fost depozitate și arme nucleare. Experții sugerează că ogivele ar fi fost retrase în acel an, astfel că baza Büchel din Munții Eifel ar fi acum singurul loc din Germania unde este staționat arsenal nuclear american.
În timpul mandatului său de președinte al Statelor Unite, Barack Obama a vizitat de mai multe ori baza Ramstein. Donald Trump a făcut și el acest lucru în calitate de președinte, în 2018, la zborul de întoarcere de la vizita făcută trupelor americane staționate în Irak.
Pe de altă parte, Trump a anunțat, în vara anului 2020, o reducere masivă a efectivelor americane staționate în Germania. Motivul: Germania nu plătește suficient pentru apărarea sa. Desigur, o asemenea mișcare ar fi afectat și baza de la Ramstein.
Fostul comandant-șef al trupelor americane în Europa, generalul Ben Hodges, a criticat aspru planurile, la acea vreme. În revista Der Spiegel, ofițerul a vorbit despre o ”greșeală colosală” care ”ilustrează că președintele nu a înțeles cât de esențiale sunt trupele americane staționate în Germania pentru securitatea Americii”.
Subiectul a fost abandonat câteva luni mai târziu, odată cu schimbarea puterii la Washington prin câștigarea alegerilor prezidențiale de către democratul Joe Biden.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News