Președintele Academiei critică școala românească: Internetul ne-a copleşit viaţa

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, și-a exprimat miercuri regretul privind lipsa lecturii în sistemul educațional românesc și a subliniat importanța bibliotecilor.

”Astăzi, lectura a devenit, din păcate, rara avis în şcoala românească. Elevii nu mai văd în carte un instrument de cunoaştere, nici un prilej de evadare din cotidian, că evadează prin alte mijloace, şi nici măcar o metodă de divertisment. Orice tip de măsurători am face, ne indică depărtarea de carte a elevilor şi studenţilor, adică declinul lecturii. Sunt adolescenţi care ajung în anul întâi de studenţie şi recunosc, mi s-a întâmplat personal, că n-au citit niciodată un roman până la capăt, că nu iubesc poezia, că nu ştiu ce este aceea dramaturgie. Fireşte, explicaţii sunt multe. Internetul ne-a copleşit viaţa, iar telefoanele mobile au luat locul cărţilor.

Noua tehnologie nu favorizează deloc imaginea vizuală statică, aşa cum e fila de carte, şi nici zăbava asupra ideilor, (…) ci doar imaginile în mişcare, clipurile, filmuleţele, care trec repede, dar te ameţesc şi îţi dau impresia că ştii tot, că reţii tot. De fapt, aceasta este o iluzie. Opoziţia reală nu este între cartea tipărită pe hârtie şi cartea digitală şi nici între biblioteca clasică şi biblioteca virtuală, ci între lectura temeinică şi lectura superficială sau lipsa lecturii”, a afirmat Pop, la o sesiune aniversară dedicată împlinirii a 130 de ani de la înfiinţarea Fundaţiei Universitare „Carol I”.

Președintele Academiei blamează învățatul pe de rost

Potrivit istoricului, şcoala de azi, blamând memorarea, se ridică împotriva cultivării inteligenţei elevilor.

”Elevul care nu are nimic în propriul cap şi care se bazează exclusiv pe acele cunoştinţe acumulate în bazele de date artificiale ajunge un instrument, un element docil la îndemâna formatorilor de opinie. Aceşti elevi şi tineri nu mai pot gândi cu propria lor minte decât, eventual, în chestiuni înguste legate de o anumită specializare. Chestiunile sociale şi politice le rămân străine, fapt care îi face uşor manipulabili”, a subliniat academicianul.

El a pledat pentru lectură şi pentru bibliotecă. ”Zic şi eu parafrazându-l pe Heliade Rădulescu, primul preşedinte al Academiei: ‘Citiţi băieţi, numai citiţi’. Fără lectură ajungem surzi şi orbi. Ne cufundăm în ignoranţă şi ne expunem acestor manipulări de toate felurile, ne pierdem esenţa umană. Ca să rămânem oameni, trebuie să citim cât mai mult şi să mergem în biblioteci care sunt depozitarele învăţăturii”, a îndemnat Ioan-Aurel Pop.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: