Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a solicitat Autorității Electorale Permanente (AEP) să efectueze de urgență o verificare oficială ‘a dezinformărilor’ apărute în spațiul public cu privire la presupuse plăți efectuate de către partidul AUR către o firmă din Statele Unite ale Americii, din fonduri provenite din subvenția publică.
‘Considerăm că aceste dezinformări, manipulări și minciuni sunt de natură să afecteze grav desfășurarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025, compromițând transparența procesului electoral și influențând negativ corecta informare a alegătorilor. Pentru a contribui la clarificarea completă a situației, ne angajăm să punem la dispoziția Autorității Electorale Permanente toate documentele relevante, inclusiv rapoartele contabile lunare, extrasele de cont aferente subvenției, documentele justificative privind cheltuielile efectuate din fondurile publice, precum și orice alte informații necesare care pot demonstra caracterul transparent și legal al utilizării resurselor financiare ale partidului’, se arată în solicitarea înaintată de AUR către AEP.
AUR a mai solicitat ca, în urma acestei verificări, AEP să publice rezultatul într-un mod accesibil opiniei publice, astfel încât ‘adevărul să fie restabilit, iar cetățenii să beneficieze de o informare corectă’. AGERPRES/(AS – redactor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News