Nicușor Dan a fost prins cu mai multe finanțări și facturi suspecte în campania pentru alegerile prezidențiale. Primarul va trebui să dea explicații în fața justiției, după ce Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sesizat Parchetul. Deși vorbește despre „România onestă”, Nicușor Dan este acuzat că nu a respectat legea privind finanțarea campaniei electorale.
Nicușor Dan, milionar din donați
Potrivit legii electorale, finanțarea campaniei electorale a unui candidat independent trebuie să se facă din surse proprii. Sursele proprii pot fi sub diferite forme. Pentru campania oficială, Nicușor Dan nu a mai cerut donații online, ci a luat împrumuturi de la mai multe persoane. Explicația pentru această alegere este una foarte simplă: donațiile nu pot fi returnate când AEP va deconta cheltuielile pentru campania electorală, însă împrumuturile pe care candidatul le-a luat acum, de la persoane fizice, vor fi returnate peste câteva luni. Astfel, finanțatorii lui Nicușor Dan nu vor pierde investiția.
Primarul a strâns peste 7,3 milioane de lei din împrumuturi de la persoane fizice, în perioada 3 aprilie-22 aprilie 2025. Alți 200.000 de lei i-a luat de la o instituție de credit, pe data de 16 aprilie 2025, potrivit unui Raport AEP ajuns în spațiul public. Împrumuturile pe care le-a luat pe 3 aprilie au fost declarate la AEP chiar pe 4 aprilie, ziua în care a început campania oficială.
Legea îl obligă pe Nicușor Dan să publice numele persoanelor care i-au dat bani, dar acesta ține numele ascunse. În raportul de control de la AEP nu apare numele acestor persoane care l-au împrumutat cu milioane de lei (foto mai jos).

AEP îl trimite pe Nicușor Dan în fața justiției
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sesizat ceea ce PS News a reclamat de mai multe luni: Nicușor Dan a strâns online 3 milioane de lei din donații cu scopul de a-și finanța campania pentru alegerile prezidențiale, după cum spune candidatul pe site-ul donațiilor. Totuși, banii din donații dispar și nu sunt folosiți pentru finanțarea campaniei electorale. Primarul ascunde aceste donații de controlul AEP și nu le-a declarat către instituțiile statului. Banii din aceste donații pentru campanie au ajuns în alte conturi decât în contul oficial de campanie.
CITIȚI ȘI: ANALIZĂ Nicușor Dan, probleme cu onestitatea: unde dispar banii din donații
Legea electorală spune că toți candidații trebuie să aibă un cont bancar de campanie electorală și doar din acest cont se poate face plăți și doar în acest cont pot ajunge donațiile, împrumuturile și alte surse de finanțare. Însă Nicușor Dan a luat bani din donații pentru campanie și i-a direcționat către alte conturi decât contul de campanie. Este cea mai gravă acuzație pe care i-o aduce AEP, pentru că procurorii ar putea considera că e vorba chiar de fapte penale sancționate de Codul Penal. Candidatul cere bani pentru campania electorală, dar banii nu ajung în contul de campanie electorală.
„Până la data de 23.04.2025, a strâns 10.218 donații online având o valoare totală de 3.263.790,00 lei. Precizăm că aceste donații au ca destinație finanțarea campaniei electorale desfășurate de domnul Dan Nicușor-Dan, aferentă alegerilor prezidențiale din anul 2025 utilizând sloganul “Îți MULȚUMESC că ai ales să sprijini campania mea la alegerile prezidențiale” până în data de 15.04.2025, respectiv sloganul “Îți MULȚUMESC că ai ales să sprijini candidatura mea la alegerile prezidențiale” din 15.04.2025 și până în prezent. (…) Mai mult decât atât, precizăm că, deși donațiile anterior menționate au fost colectate cu un scop clar și anume de a sprijini financiar campania electorală a candidatului independent Dan Nicușor-Daniel, aceste donații până în momentul de față nu au fost declarate la Autoritatea Electorală Permanentă, existând suspiciuni rezonabile că aceste sume au fost utilizate din alte conturi bancare decât cel notificat la Autoritatea Electorală Permanentă pentru finanțarea campaniei electorale din diaspora a domnului Dan Nicușor-Daniel”, spune AEP în raportul către procurori.
Totodată, AEP îl mai acuză că a folosit fonduri publice pentru a-și finanța campania electorală, ceea ce este interzis de lege. Nicușor Dan a recunoscut că a folosit mașina primăriei pentru a se deplasa pentru acțiuni din campania electorală, lucru sesiza imediat de AEP. De asemenea, aceste mai este acuzat și de amplasarea neautorizată a unui banner electoral pe o clădire din București. Potrivit legii, bannerele pot fi amplasate doar în anumite zone autorizate, nu oriunde vor candidații. Pentru toate aceste acuzații, primarul riscă mai multe amenzi uriașe sau chiar o anchetă penală, în funcție de ceea ce vor descoperi procurorii.
Nicușor Dan a luat bani de la cetățeni pentru a-și îmbogăți prietenii
Candidatul le-a cerut oamenilor donații, iar ulterior a finanțat firmele prietenilor săi. Potrivit newsweek.ro, Nicușor Dan a plătit 1 milion de lei în perioada 26 februarie-1 martie 2025 către firma Getica OOH SRL, controlată prin interpuși de prietenul său Matei Păun. Această firmă l-a ajutat pe Nicușor Dan și în alte campanii și pare o adevărată afacere profitabilă cu banii cetățenilor.
Totuși, Matei Păun a precizat că nu controlează această firmă, dar a spus că și dacă ar fi controlat firma respectivă, nu ar fi fost nicio neregulă:
„Este o minciună ca eu aș controla această firmă. Reia multiple calomnii dezmințite și demontate de-a lungul timpului. Și chiar dacă presupunem că aș fi fost proprietarul firmei, nu reprezintă nici o neregulă”, a declarat Păun.
Prietenia dintre Matei Păun și primarul capitalei nu mai surprinde pe nimeni. Matei Păun a câștigat zeci de milioane de euro făcând afaceri cu Rusia și Belarus, în timp ce Nicușor Dan le spune românilor că ar fi pro-UE. Nicușor Dan nu s-a îndepărtat niciodată de Matei Păun, iar cei doi au fost fotografiați împreună și la diferite evenimente din campania pentru alegerile prezidențiale. Omul de afaceri cu conexiuni la Moscova este în continuare apropiat de politicianul care visează la Palatul Cotroceni.
6 milioane de lei, doar pentru o singură firmă
În perioada oficială de campanie electorală, Nicușor Dan a plătit 6 milioane de lei doar către o singură firmă. Marele beneficiar al celor 3 contracte, fiecare de 2 milioane de lei, a fost firma Terramin Mesh Marketing SRL, cu sediul în Sectorul 6 din București. În 2023, această firmă avea o cifră de afaceri de 743 mii lei și doar un singur angajat. Dar a dat marea lovitură cu Nicușor Dan, care i-a îmbogățit.
Terramin Mesh Marketing SRL a primit primul contract pe 4 aprilie 2025, pentru „producția și difuzarea materialelor de propagandă electorală”, factura fiind de 2 milioane de lei. Pe 14 aprilie a avut al doilea contract, pentru același scop și aceeași sumă, iar pe 22 aprilie a avut și al treilea contract.
Nicușor Dan i-a dat 106.000 lei și lui Liviu Iolu, care în 2024 a fost în echipa lui Mircea Geoană pentru alegerile prezidențiale. Primarul capitalei i-a adoptat imediat pe oamenii lui Mircea Geoană, după ce în urmă cu câteva săptămâni s-a descoperit că o altă persoană din echipa lui Geoană vorbește în 2025 în numele lui Nicușor Dan. În 2016, Liviu Iolu a avut funcția de purtător de cuvânt al guvernului Cioloș.

Autor
-
Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News