Alegătorii vor vota o singură dată la scrutinul din 4 mai, tentativa unei persoane de a-și exercita dreptul constituțional de mai multe ori la același scrutin constituind infracțiune, care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
În ziua votului, cetățenii care vin la urne își prezintă actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau și introduc datele personale ale alegătorilor în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV).
***
În cazul în care SIMPV semnalează, la o secție de votare din țară sau străinătate, faptul că alegătorul care s-a prezentat la vot figurează deja în sistem, președintele biroului electoral al secției va lua următoarele măsuri:
* informează alegătorul că SIMPV a semnalat faptul că s-a mai prezentat la vot la același scrutin;
* aduce la cunoștința alegătorului prevederile legale potrivit cărora fapta unei persoane care votează de două sau mai multe ori constituie infracțiunea de fraudă la vot, care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
În cazul în care alegătorul stăruie în solicitarea de a-și exercita dreptul de vot, chiar și după ce i s-au făcut precizările respective, președintele biroului electoral al secției de votare va contacta telefonic Centrul de preluare a apelurilor, prin intermediul terminalului pus la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale, urmând a fi redirecționat către președintele biroului electoral al secției de votare unde alegătorul figurează deja înscris în SIMPV, în vederea identificării eventualei semnături a acestuia în dreptul datelor sale de identificare din listele electorale, precizează Biroul Electoral Central.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News