Incendii Hawaii: Comitatul Maui a depus plângere împotriva principalului furnizor de electricitate

incendii Hawaii
Sursa foto: GoFundMe

La peste două săptămâni după incendiile devastatoare care au făcut numeroase victime şi au distrus complet un oraş din Hawaii, comitatul Maui a anunţat joi că a depus o plângere în instanţă împotriva principalului furnizor de electricitate din arhipelag, Hawaiian Electric, căruia îi reproşează că nu a întrerupt alimentarea cu curent electric înainte de producerea catastrofei, informează AFP.

Compania Hawaiian Electric este vizată deja de mai multe acuzaţii şi plângeri din partea localnicilor. Înregistrări video realizate de unii dintre rezidenţii din Maui arată o linie electrică avariată de vânt chiar în ziua dezastrului, înconjurată rapid de flăcări.

Ancheta deschisă de justiţia locală nu şi-a prezentat deocamdată concluziile, însă mulţi dintre localnici îşi pun întrebări despre responsabilitatea companiei Hawaiian Electric pentru declanşarea acelor incendii, cele mai devastatoare produse în ultimul secol în Statele Unite, care au făcut cel puţin 115 victime omeneşti.

Compania „a acţionat cu neglijenţă, nedeconectând echipamentele sale electrice de la reţeaua de înaltă tensiune”, în pofida unei avertizări emise de serviciul american de meteorologie, au declarat reprezentanţii comitatului Maui într-un comunicat.

Înainte ca flăcările să transforme oraşul Lahaina într-un morman de cenuşă, Hawaii se afla deja sub incidenţa unui cod roşu de incendii din cauza vânturilor violente alimentate de uraganul Dora, care se deplasa în Oceanul Pacific la o distanţă de câteva sute de kilometri de arhipelag.

Potrivit plângerii depuse în instanţă, reprezentanţii comitetului Maui consideră că „această distrugere ar fi putut fi evitată”.

Hawaiian Electric ar fi putut să prevadă că vânturile violente „vor prăbuşi stâlpi electrici, vor face să cadă linii electrice şi vor aprinde vegetaţia”, au adăugat autorii plângerii.

Furnizorul de electricitate avea obligaţia de „a întreţine şi a repara corect liniile de alimentare cu energie electrică şi alte echipamente şi de a veghea ca vegetaţia să fie tunsă şi întreţinută corect pentru a evita orice contact cu liniile electrice aeriene”, au mai spus ei.

Hawaiian Electric „ştia, de asemenea, că dacă echipamentele sale electrice aeriene ar declanşa un incendiu, acesta s-ar propaga cu o viteză extrem de mare” pe o insulă care suferă din cauza secetei, au acuzat autorii plângerii.

Pe 14 august, directoarea Hawaiian Electric, Shelee Kimura, a apărat decizia companiei de a nu întrerupe alimentarea cu electricitate.

„În Lahaina, electricitatea alimentează pompele care furnizează apă”, a explicat ea, precizând că eventualele pene de curent puteau fi periculoase, de asemenea, pentru persoanele vârstnice şi pentru cele bolnave.

Iniţial, incendiul din Lahaina a fost declarat controlat în cursul dimineţii, iar pompierii au fost relocaţi pentru a stinge alte focare. Însă focarul din Lahaina s-a intensificat din nou în cursul după-amiezii şi flăcările au acaparat complet oraşul.

În această săptămână, autorităţile din Hawaii au anunţat că aproximativ 1.100 de persoane sunt în continuare dispărute.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: