Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă marţi la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, în Polonia

Sursa foto: Ilie Bolojan

Președintele interimar Ilie Bolojan va participa marți la Summitul Inițiativei celor Trei Mări, unde va susține o intervenție în prima parte a zilei, în cadrul Forumului de Afaceri al Inițiativei. Bolojan va lua cuvântul în fața liderilor din regiune, inclusiv șefi de stat și guverne, pentru a discuta despre aspecte economice și strategice. Ulterior, acesta va participa la reuniunea de la nivel înalt, alături de alți lideri, care va avea loc la Castelul Regal din Varșovia.

Summitul din Polonia marchează zece ani de la implementarea acestei iniţiative, iar discuţiile la care participă Ilie Bolojan se vor axa atât pe subiecte de interconectivitate regională în transport şi energie, cât şi pe problemele curente de securitate, scrie Agerpres

Astăzi, inițiativa cuprinde 13 țări participante, 4 parteneri strategici, 2 țări asociate și continuă să se dezvolte – a spus Președintele în invitația sa la întâlnirea de la Varșovia.

Regiunea celor Trei Mări este una dintre cele mai rapide zone de creștere din lume, cu o proiecție de creștere a PIB-ului de 35% până în 2030. Această cooperare creează rute de transport strategice, cum ar fi Via Baltica, Rail Baltica sau Via Carpatia – coridoare care leagă Europa Centrală de restul continentului și un punct de acces pentru investițiile din Orientul Mijlociu și Africa, a subliniat Președintele la Dubai.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: