Consilierii judeţeni din Alba au aprobat joi înfiinţarea a încă trei posturi de consilier la cabinetul preşedintelui Consiliului Judeţean, adică dublarea numărului acestora. Măsura este criticată de cei de la PSD.
Subprefectul social-democrat a criticat decizia președintelui CJ, care este președintele PNL Alba. Astfel, în cadrul şedinţei ordinare desfăşurată joi în regim de audio/videoconferinţă, a fost adoptată o hotărâre, cu 6 voturi împotrivă, cu privire la aprobarea modificării Organigramei şi a Statului de funcţii ale aparatului de specialitate al CJ Alba, prin care la Compartimentul cabinetul preşedintelui se înfiinţează trei posturi de consilier.
Propunerea de proiect de hotărâre a apărut în completarea ordinii de zi miercuri. Decizia ar putea avea ca scop păstrarea celor trei consilieri din prezent, în condițiile în care proiectul de reformă a administrației prevede înjumătățirea numărului acestora.
Potrivit expunerii de motive, numărul maxim de posturi din cadrul cabinetului preşedintelui Consiliului Judeţean este prevăzut la articolul 546 lit. j din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume „6 posturi pentru cabinetul preşedintelui consiliului judeţean şi primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ şi primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi pentru cancelaria prefectului”.
Printre cei trei consilieri actuali ai preşedintelui CJ Alba, liberalul Ion Dumitrel, se numără, din toamna anului trecut, un fost magistrat din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, pensionat anul trecut cu pensie specială.
Secretarul executiv al PSD Alba, subprefectul Corneliu Mureşan, a arătat că social-democraţii au votat împotrivă, „însă majoritatea PNL din Consiliul Judeţean a decis că nevoile personale ale domului Dumitrel sunt mai importante decât ale cetăţenilor plătitori de taxe şi impozite”.
Mureşan a criticat faptul că, „în timp ce Guvernul Marcel Ciolacu, guvern din care face parte şi PNL, încearcă să găsească cele mai bune soluţii pentru a evita o criză financiară, pentru a repara greşelile comise de guvernele precedente, pentru a reduce cheltuielile bugetare şi pentru a ne asigura că nu pierdem bani din PNRR”, preşedintele CJ Alba a iniţiat proiectul de hotărâre prin care se înfiinţează încă trei posturi de consilier la cabinetul său.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News