Ciprian Mega, preotul care s-a dus la Putin, dat afară din BOR. Ce acuzații i s-au adus

Sursa foto: Facebook

Preotul Ciprian Mega a fost dat afară din Biserica Ortodoxă Română printr-o decizie a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, potrivit unui comunicat. Mega, care a regizat și un film cu mesaj profund anti-occidental, e acuzat că e calul troian al Rusiei în BOR. El a fost reținut de procurori în luna februarie pentru că și-ar fi incendiat mașina în încercarea de a înscena o tentativă de asasinat.

Mega s-a făcut cunoscut prin pozițiile sale pro-ruse și prin acuzațiile nefondate la adresa conducerii Bisericii Ortodoxe Române.

Motivele pentru care a fost caterisit: încălcarea Mărturisirii de la hirotonie și a Actului de onestitate și fidelitate față de Biserică; insulta, calomnia și defăimarea autorității bisericești; săvârșirea de fapte contrare moralei creștine, ordinii publice și bunei-cuviințe; instigarea la atitudini și fapte de dezbinare; provocarea de tulburări grave în rândul clericilor și credincioșilor; neascultarea în formă continuată față de autoritățile bisericești; contrazicerea publică sistematică a pozițiilor oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române; săvârșirea de slujbe în alte jurisdicții bisericești fără binecuvântările canonic necesare.

Mega le-a solicitat credincioșilor să îl susțină pe Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, el fiind acuzat de Biserică de faptul că are viziuni „rebele, anarhice și extremiste”.

„Considerăm că avem toate coordonatele și toți indicatorii să fim îndreptățiți să observăm că unul dintre caii troieni din biserica noastră este acest preot Ciprian Romeo Mega care nu a fost acceptat nicăieri pe teritoriul Bisericii Ortodoxe Române din pricina viziunilor sale rebele, anarhice și extremiste”, se precizează în motivarea Episcopiei Oradiei.

Preotul Ciprian Mega stârnise deja nemulţumirile superiorilor ierarhici după ce în octombrie 2024 a încercat să se înscrie în cursa pentru funcţia de preşedinte al României depunând la Biroul Electoral Central 219.951 de semnături adunate în secret. BEC i-a respins candidatura, după ce a constatat că poate „contoriza”, din diferite motive, doar 176.493 de semnături.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: