Braşov: 46 de persoane au calitatea de suspect pentru furt şi tăinuire, în dauna Regiei Autonome de Transport

Sursa foto: Pexels

Un număr de 46 de persoane sunt puse sub acuzare şi au calitatea de suspect într-un doar care vizează infracţiuni de furt calificat şi tăinuire, păgubită în acest dosar fiind Regia Autonomă de Transport Public Braşov (RATBv). Procurorii care instrumentează dosarul suspectează că, în ultimele două luni, salariaţi ai Regiei sustrăgeau în mod sistematic motorină din mijloacele de transport în comun combustibilul fiind vândut.

”S-a reţinut că, începând cu luna martie 2025, mai mulţi angajaţi din cadrul Regiei Autonome de Transport Braşov au sustras în mod repetat cantităţi variabile de motorină din autobuzele aparţinând acestei unităţi. Cercetările au relevat că o parte din combustibilul sustras a fost vândut către alte persoane, unele dintre acestea cunoscând că motorina provine din săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală”, au transmis, miercuri seară, oficialii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Miercuri, anchetatorii au făcut 46 de percheziţii, la sediul central al RATBv şi la locuinţele unora dintre salariaţi.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: