Românii nu mai vor să lucreze în weekend. Cel puțin asta reiese din cel mai recent raport Eurostat. În șapte ani, țara noastră a înregistrat o scădere semnificativă a procentului angajaților care lucrează în weekend. Iată cum arată cifrele.
Dacă în 2016, peste 28% dintre angajații români lucrau de obicei în weekend, până în 2023 acest procent a scăzut la 18%. Practic, o scădere de 10 puncte procentuale în doar șapte ani.
Mai prost ca noi stau lituanienii, polonezii și ungurii, cu procente cuprinse între 3 și 6,6%. Asta în vreme ce media Uniunii Europene este 22,4%.
Ne uităm și la ce a generat declinul. Pe de-o parte, salarizarea scăzută, și asta pentru că România se află printre țările cu cele mai mici costuri salariale din Uniunea Europeană, atrag atenția experții.
Ca să vă faceți o idee, costul orar mediu la noi e de doar 12 euro, în vreme ce media Uniunii Europene sare de 33 de euro. Iar această diferență semnificativă poate descuraja angajații să accepte munca suplimentară în weekend.
Pe de altă parte, tinerii români, în special cei din Generația Z, vor să păstreze echilibrul între viața profesională și cea personală. Mulți dintre ei evită să muncească sâmbăta și duminica, tocmai pentru a avea timpul liber pentru ei.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News