Bucureștiul își arată din nou forța electorală. La șase ore de la deschiderea secțiilor, prezența la vot în Capitală aproape că a ajuns la nivelul înregistrat în 2019, depășind clar participarea de la scrutinul din 2024.
Potrivit datelor oficiale transmise de Autoritatea Electorală Permanentă, până la ora 15, peste 539.000 de bucureșteni și-au exprimat opțiunea la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025, adică 30,26% din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale.
În 2024, la aceeași oră, în Capitală votaseră puțin peste 430.000 de persoane (28,86%), iar listele suplimentare numărau aproximativ 52.000 de alegători. În schimb, în 2019, prezența era ușor mai mare, de 30,53%, cu peste 548.000 de voturi exprimate până la ora 15.
Iată cum arată prezența la urne pe sectoarele Capitalei la alegerile din 2025:
-
Sector 1: 32,56%
-
Sector 2: 29,80%
-
Sector 3: 24,32%
-
Sector 4: 29,47%
-
Sector 5: 27,65%
-
Sector 6: 32,23%
La nivel național, județul Ilfov conduce topul prezenței la vot, cu un procent de 35,38% înregistrat la ora 15. Bucureștiul ocupă poziția a 21-a în clasamentul județelor.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News