Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, aflat pe primul loc după scrutinul de duminică, potrivit rezultatelor exit-poll-urilor, a declarat că ”nu este doar o victorie electorală, este o vixtorie a demnităţii româneşti”.
”Vreau să vă mulţumesc fraţi şi surori de aici şi de pretutindeni. Împreună am scris astăzi istorie. Ne apropiem de un rezultat excepţional, mult peste ceea ce ne prezintă televiziunile sistemului (…) Vă felicit! Sunteţi învingători! Astăzi, poporul român a votat, astăzi poporul român a vorbit. Este timpul să fie auzit”, a declatrat Simion, care nu se afklă alături de susţinătorii săi la partid.
El a transmis un mesaj înregistrat care a fost difuzat pe ecrane.
Simion a afirmat, de asemenea, că ”românii s-au ridicat”.
”Vreau să le mulţumesc din inimă tuturor celor care au ales să voteze cu poziţia numărul 1 pe buletinul de vot. A fost mai mult decât o alegere. A fost un act de curaj, de încredere şi de solidaritate. Le sunt recunoscător şi îi asigur că încrederea lor nu va fi trădată”, a mai declarat Simion.
Potrivit acestuia, ”aceasta nu e doar o victorie electorală, este o victorie a demnităţii româneşti”.
”Este victoria celor care nu şi-au pierdut speranţa, a celor care încă mai cred în România, o ţară liberă, respectată, suverană”, a mai declarat liderul AUR.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News