Dobânda pentru titlurile Guvernului pe 10 ani a crescut semnificativ. Care este impactul

Sursa foto: Pixabay

Dobânzile la care se împrumută Guvernul, rezultate din tranzacțiile între investitori pe piața secundară, au crescut luni cu 40 de puncte de bază și s-au apropiat de 8% pentru titlurile pe 10 ani, considerate referința pieței, în contextul rezultatului primulului tur de alegeri prezidențiale, arată datele analizate de Profit.ro.

Investitorii încearcă să înțeleagă impactul rezultatului din primul tur, dar urmăresc și deciziile și stabilitatea coaliției de guvernare de la București.

Randamentul titlurilor cu scadență în 2034 a ajuns la cel mai ridicat nivel începând din ianuarie, când s-a situat și peste 8%, potrivit datelor Bloomberg analizate de Profit.ro. Randamentul titlurilor cu scadența în 2034 a crescut cu 40 de puncte de bază, de la 7,53% vineri, la 7,93% la mijlocul acestei zile. Cu cât randamentul în tranzacțiile din piața secundară este mai mare, cu atât investitorii vor cere dobânzi mai ridicate la emisiunile de obligațiuni ale statului (piața primară). În cursul dimineții, creșterea era de circa 20 de puncte bază.

De ce este important: Guvernul are o problemă majoră cu dobânzile la datoria publică, cheltuielile bugetului pe acest capitol fiind de 12,5 miliarde lei în primele trei luni, în creștere cu 64% (4,87 miliarde lei).

De asemenea interesant: România are perspectivă negativă din partea principalelor trei agenții de evaluare financiară (Fitch, S&P și Moody s), ceea ce implică perspectiva unei deteriorări a finanțelor statului, în lipsa unor măsuri de stabilizare a finanțelor, și posibilitatea retrogradării în afara categoriei recomandate investitorilor. Următoarea evaluare din partea unei agenții de rating este la finalul verii.

Situația s-ar putea schimba în cursul zilei, mai ales dacă volumele de obligațiuni tranzacționate cresc.

Guvernul se află într-o poziție bugetară dificilă, cu un deficit bugetar foarte rididcat anul trecut, de 8,65% în termeni cadsh (standardul național) și 9,3% în termeni ESA (standardul UE). Pentru 2025, ținta de deficit este estimată la 7% din PIB, dar mulți economiști consiederă că sunt necesare măsuri suplimentare de consolidare bugetară pentru atingerea acesteia.

Deficitele bugetare ridicate din ultimii ani au condus la creșterea accelerată a datoriei publice, iar acum Guvernul are de împrumutat anual sume mari de bani. Necesarul mare de finanțare al statului crește importanța mișcărilor de pe piețele de obligațiuni.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: