Premierul interimar Cătălin Predoiu a convocat guvernul pentru prima ședință, joi, 8 mai. Pe ordinea de zi se află, între altele, și un proiect de hotărâre privind bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Societății Compania Națională de Investiții ‘C.N.I.’- SA, aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
„Prin Legea bugetului de stat pe anul 2025, Legea nr. 9/2025, sumele alocate de la bugetul de stat și din venituri proprii pentru finanțarea programelor de investiții derulate de CNI SA au fost în sumă totală de 2.669.500 mii lei credite bugetare la nivelul surselor de finanțare. Față de aceste sume, CNI SA a estimat realizarea unor venituri totale din exploatare de 226.024 mii lei proporțional cu lucrările ce se pot executa până la limita maximă de credite alocate”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Se precizează că pentru anul 2025 „se estimează a fi realizate venituri totale în sumă de 236.826,92 mii lei, care au fost fundamentate pe baza contractelor aflate în derulare în anul 2025, încheiate cu persoane fizice sau juridice, nefinanțate din fonduri publice”.
Referitor la bugetul CNI SA pentru anul 2025 se mai estimează „a fi efectuate cheltuieli totale în sumă de 154.171,19 mii lei, care au fost calculate ținându-se cont de prevederile legale, de necesarul care să asigure desfășurarea corespunzătoare a activității, de contractele de prestări de servicii sau furnizări de produse încheiate pentru acest an, de creșterea prețurilor la combustibili, gaz și energie electrică, de creșterea prețurilor la încheierea polițelor de asigurare, de nivelul realizat în anul 2024, de influențele creșterii prețurilor generate de indicele de inflație prognozat pentru anul 2025, respectiv 4,4% precum și de evoluția cursului mediu de schimb 1 euro = 5,01 lei”.
Guvernul va aproba, printr-o altă hotărâre, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Administrației Naționale de Meteorologie, care funcționează sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Administrația Națională de Meteorologie prevede în bugetul de venituri și cheltuieli la venituri totale suma de 126.820 mii lei, conform notei de fundamentare.
Un alt proiect de hotărâre vizează modificarea HG nr. 1182/2022 privind aprobarea structurii organizatorice și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Agenției Naționale Anti-Doping.
„Pentru punerea în aplicare a solicitării Cancelariei prim-ministrului, dar luând în considerare activitățile ANAD și obligația instituției de a păstra conformitatea impusă de către Agenția Mondială Anti-Doping, propunem reducerea numărului total de posturi cu 7 (funcții publice vacante de execuție), respectiv de la 62 la 55, inclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor acestora. Astfel, noua structură va cuprinde 50 funcții publice din care: 5 funcții publice de conducere (1 director și 4 șef serviciu) și 45 funcții publice de execuție”, conform notei de fundamentare.
În ședința de guvern va fi aprobat și un proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 316/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei. Prin noul act normativ se propune, între altele, desființarea unui post de secretar de stat și a unei funcții de secretar general adjunct la Ministerul Energiei.
Executivul va analiza și un proiect de hotărâre privind suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2025 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, pentru Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News