Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 1 critică Parchetul General pentru că i-a prelungit lui Călin Georgescu măsura controlului judiciar fără să vină în instanță cu probe noi, iar dosarul acestuia a rămas ‘în nelucrare’.
Pe 5 mai, magistratul i-a redus lui Georgescu perioada cât va sta sub control judiciar, de la 60 la 45 de zile, iar printre motivele invocate este și acela că procurorul de caz nu a venit în instanță cu probe noi.
‘Judecătorul nu poate face abstracție de împrejurarea că, de la momentul luării măsurii preventive, cauza a rămas în mare parte în nelucrare, fără ca procurorul să justifice în vreun fel această împrejurare. Atâta timp cât procurorul a considerat necesară luarea unei măsuri preventive în prezenta cauză, trebuie să se conformeze prevederilor art. 322 alin. (2) din Cpp, care impun celeritate în cauzele în care există măsuri preventive.
Totodată, se impune precizarea că în cauză nu sunt anchetate fapte foarte recente. Judecătorul nu poate lăsa nesancționată conduita pasivă a procurorului, astfel că, pentru a urgenta mersul anchetei, va reduce termenul pentru care este prelungită măsura preventivă de la 60, la 45 de zile, termenul de 60 de zile fiind unul maximal, iar nu unul fix.
Termenul de 45 de zile este apreciat ca rezonabil pentru efectuarea actelor de urmărire penală precizate de procuror în cuprinsul ordonanței, urmând ca, după efectuarea acestor acte, să se examineze din nou necesitatea măsurii preventive în cauză’, se arată în motivarea dată publicității joi de Judecătoria Sectorului 1.
De altfel, magistratul și-a exprimat nemulțumirea că procurorii au venit cu aceleași probe ca în luna martie, când a fost acceptată de instanță impunerea măsurii controlului judiciar.
‘O cerere care repune în discuție aceleași aspecte ca cele ce au fost anterior analizate printr-o hotărâre definitivă este inadmisibilă (…) Or, în prezenta cauză, de la momentul pronunțării încheierii anterioare până la acest moment procesual, procurorul nu a administrat mijloace de probă noi care să reliefeze elemente de fapt, de natură să răstoarne, de o manieră hotărâtoare, cele reținute anterior cu privire la starea de fapt, fiind audiat doar inculpatul cu ocazia prelungirii măsurii preventive, ce s-a prevalat de dreptul la tăcere cu privire la aspectele esențiale cauzei’, explică judecătorul.
Pe de altă parte, magistratul a fost de acord cu prelungirea controlului judiciar, chiar dacă pe o perioadă mai scurtă, deoarece există pericolul ca Georgescu să se folosească de poziția sa pentru a promova ‘idei apte să genereze tensiuni în rândul societății’.
‘Judecătorul nu poate ignora împrejurarea că inculpatul este o persoană publică, iar mesajele sale cunosc un impact puternic în rândul susținătorilor săi, fapt ce ar trebui să-l responsabilizeze și mai mult, iar nu să folosească poziția sa pentru a promova idei apte să genereze tensiuni în rândul societății, precum sunt faptele cercetate. Drept urmare, în acest context, se justifică măsura preventivă și în continuare. Judecătorul mai reține și că, în cauză, este în discuție cea mai ușoară măsură preventivă și care, pusă în balanță cu necesitățile procesuale și cu gravitatea acuzației, se justifică și la acest moment procesual. Raportat la considerentele anterior expuse, judecătorul de drepturi și libertăți reține că revocarca măsurii preventive ar contraveni scopului de a proteja în mod eficient interesul public’, se arată în documentul instanței.
Instanța a mai decis să anuleze două dintre obligațiile impuse lui Georgescu, respectiv să dețină arme și să comunice organelor penale informații relevante despre mijloacele sale de existență, considerându-le prea ‘restrictive’.
‘Judecătorul observă că, în conținutul măsurii preventive, se regăsesc obligații prea restrictive în raport cu acuzația adusă, cu stadiul procesual de până la acest moment, inclusiv ansamblul probațiunii administrate și care urmează a fi administrată și cu timpul scurs de la momentul luării măsurii preventive până în prezent, perioadă în care inculpatul respectat condițiile măsurii dispuse, fără a înregistra abateri, dovedind astfel că, într-o oarecare măsură, poate fi învestit cu încrederea judecătorului. Se mai au în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv vârsta acestuia de 63 de ani și lipsa oricărui conflict cu legea penală până la această vârstă (…) Raportat la obligațiile inculpatului, judecătorul reține că interdicția de a deține, folosi sau purta arme nu se mai justifică, mai ales în considerarea faptului că inculpatul nici nu este acuzat și nici nu pare a fi o persoană violentă sau recalcitrantă, pe care posesia unei arme l-ar face un real pericol pentru cei din jur, fiind de amintit și vârsta sa. Totodată, obligația de a comunica periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență, judecătorul reține că și această măsură este, la acest moment procesual, una excesivă prin raportare la acuzația ce i se aduce inculpatului, aceasta neavând nicio înrâurire cu infracțiunea pentru care a fost confirmată prelungirea controlu³ui judiciar, respectiv aceea de promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și de promovare, în public, de idei, concepte sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe’, mai spune instanța.
Pe 24 aprilie, Călin Georgescu a fost chemat la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoștință prelungirea cu încă 60 de zile a măsurii controlului judiciar.
Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024.
Din documentele din instanță, rezultă că procurorii l-au pus pe Georgescu sub control judiciar doar pentru trei infracțiuni, care se referă la fapte mai vechi.
Astfel, Georgescu este acuzat că, pe 20 octombrie 2021, într-un discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari la adresa restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piața Universității din București, reproduce cuvintele, gesturile și tonul mareșalului Ion Antonescu în discursul ținut de acesta din urmă la Marea Adunare Legionară din 6 octombrie 1940.
Un exemplu în acest sens este fraza rostită de Georgescu: ‘Prin liniște și credință, prin ordine și unire, prin muncă și iubire, cu Dumnezeu înainte’, iar la încetarea discursului el a efectuat salutul legionar/nazist.
De asemenea, Georgescu pare a-i elogia pe Corneliu Zelea Codreanu și pe mareșalul lon Antonescu și în cadrul unui interviu din iunie 2020.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News