” Ieri, banca centrală a României a intervenit pentru a susține leul, pe fondul creșterii costurilor de împrumut cauzate în special de rezultatele alegerilor și intrarea pe primul loc al candidatul dreptei dure, candidatul prezidențial George Simion,” în primul tur de scrutin”, arată raportul de cercetare al Erste Bank.
De asemenea, potrivit S&P, criza politică din România și posibilele întârzieri ale unui răspuns politic la dezechilibrele economice și la cele politice ar putea submina unele surse de finanțare externă, menționează raportul.
Randamentul obligațiunii pe 10 ani reflectă randamentul la care se pot aștepta investitorii dacă păstrează obligațiunea până la scadență. Randamentele obligațiunilor guvernamentale sunt indicatori critici ai încrederii economice și ai sentimentului investitorilor.
Diferența de randament dintre obligațiunile guvernamentale România pe 10 ani și cele pe 2 ani este de -8 puncte de bază (pb), reflectând diferența de randament dintre datoria pe termen lung și cea pe termen scurt.
De obicei, obligațiunile pe termen lung au randamente mai mari decât cele pe termen scurt.
Cu toate acestea, bondurile României pe 2 ani au acum un randament de 8,53%, iar cele pe trei ani au cel mai ridicat randament în funcție de maturități, de 8,83%. Nici titlurile de stat pe 4 sau 7 ani nu stau mai bione, dobânzile crescând aici până la 8,78%, respectiv 8,71%.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News