Membrii Comisiei Juridice a Camerei Deputaților au votat pentru scăderea avansului la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare de la 15% la 5% pentru rezervare.
De asemenea, în dezbaterile privind legea Nordis. membrii au stabilit că limita maximală va fi la 50%. Mai exact, 5% pentru rezervare, 25% în faza de structură/ construcție și 20% în faza de instalații.
În forma în care a trecut de Senat, proiectul de lege prevedea o limită de 15% la rezervare, 25% la structură și 25% la instalații, arată Hotnews.
De ce este important Anul trecut, la începutul lunii octombrie, premierul Ciolacu a anunțat că legislația privind proiectele imobiliare va fi modificată în Parlament, astfel încât dezvoltatorii să nu poată cere cumpărătorilor, în mod normal, un avans mai mare de 10%.
De asemenea important Proiectul a fost inițiat și depus imediat, iar principala prevedere propusă a fost ca dezvoltatorul imobiliar să poată solicita un avans de maximum 10% din prețul total al imobilului vândut, în mod normal, sau de până la 40% în situația în care dezvoltatorul are încheiată o poliță de asigurare, în vederea protejării investiției.
Liberalii au reclamat atunci că au depus, încă din 2019, la Parlament un proiect în acest sens, fără să fie însă adoptat, dar PSD a replicat că, de când a fost formată coaliția de guvernare, liberalii nu au solicitat rediscutarea proiectului din 2019.
La rândul său, USR a depus, tot în octombrie, un proiect legislativ care limita avansul la 15% din valoarea imobilului.
Proiectul inițial al PSD prevedea că dezvoltatorul imobiliar poate solicita un avans de maximum 10% din prețul total al imobilului vândut, în mod normal, sau de până la 40% în situația în care dezvoltatorul are încheiată o poliță de asigurare, în vederea protejării investiției,
Proiectul de lege inițiat după cazul Nordis și care prevede înscrierea în Cartea funciară a promisiunilor obligatorii, pentru ca un imobil să nu poată fi promis mai multor persoane, a fost adoptat pe 14 aprilie de Senat. După votul din Comisia Juridică, proiectul merge pentru raport în Comisia de Administrație, iar apoi va fi pus pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputațillor, cameră decizională pe proiect.
În ce formă a trecut de Senat
Potrivit formei adoptate de Senat, legea Nordis obligă dezvoltatorii imobiliari să înscrie imobilele în Cartea funciară a promisiunilor obligatorii, astfel încât să nu mai existe posibilitatea ca un dezvoltator să poată să promită același apartament mai multor persoane.
Mai mult, avansul a fost limitat la 15% la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare, urmând ca restul plăților să fie făcute în funcție de stadiile de dezvoltare – 25% la finalizarea structurii și 25% la finalizarea instalațiilor.
Banii vor fi virați într-un cont separat pentru dezvoltare, iar avansul va putea fi cheltuit doar pentru ridicarea construcției. În cazul în care banii obținuți din avans vor fi cheltuiți în alte scopuri, dezvoltatorul va fi amendat cu 1% din cifra de afaceri.
În plus, dacă la semnarea contractului de vânzare-cumpărare sau la încheierea promisiunii de vânzare cumpărare, clienții sunt însoțiți de un avocat, vor primi o reducere de 25% din onorariul notarului.
În cazul în care dezvoltatorul intră în faliment, atât cumpărătorii, cât și statul vor primi calitatea de „creditori privilegiați”. Asta înseamnă că, după statul român, clienții vor fi primii care își recuperează banii.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News