Corneliu Toader, medic neurochirurg și manager al Institutului Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București, a fost plasat sub control judiciar de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat de dare de mită, iar Radu-Mircea Gorgan, șef Neurochirugie la ‘Bagdasar-Arseni’ – pentru luare de mită.
Potrivit unui comunicat la DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de marți, în cazul lui Radu-Mircea Gorgan. Acesta este medic neurochirurg, șef Secție Neurochirurgie IV Spitalul Clinic de Urgență ‘Bagdasar-Arseni’ din București, medic șef Clinică Neurochirurgie Spitalul Clinic de Urgență ‘Bagdasar-Arseni’, prof. univ. dr. în cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ‘Carol Davila’ din București, șef disciplină Neurochirurgie Universitatea ‘Carol Davila”. Este acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, cu 89 de acte materiale.
De asemenea, sub control judiciar a fost plasat și Corneliu Toader, medic neurochirurg, în calitate de manager al Institutului Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București, conferențiar universitar în cadrul UMF ‘Carol Davila’, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Procurorii anticorupție notează în ordonanță că, în perioada 23 septembrie 2024 – 3 martie 2025, Radu-Mircea Gorgan ar fi primit, în mod direct, de 89 de ori, sume de bani cuprinse între 200 de lei și 1.000 de euro (în total peste 25.000 de euro) de la mai mulți pacienți sau aparținători ai acestora, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale sale în calitate de medic neurochirurg și șef Secție Neurochirurgie IV la ‘Bagdasar-Arseni’, respectiv efectuarea ori dispunerea efectuării de intervenții chirurgicale, servicii, investigații și consultații medicale de specialitate, dar și de prescrieri medicale sau internări în cadrul secției IV.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News