Fotograful care a surprins imagini de la comemorarea legionarului Corneliu Zelea Codreanu, percheziționat de poliție

Sursa foto: Andrei Pungovschi

Andrei Pungovschi este fotograful care a surprins, pe 30 noiembrie 2024, în ajunul alegerilor parlamentare, comemorarea de la Tâncăbești a liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu.

Unul dintre cei mai cunoscuți fotografi din România, colaborator al unor agenții cunoscute, a primit miercuri dimineață vizita neașteptată a trei polițiști, care aveau mandat de percheziție.

Aceștia documentează cazul de la Tângăbești, unde  Zelea Codreanu a fost comemorat cu salutul nazist, iar fotografii de la acel eveniment au fost postate de Andrei Pungovschi pe site-ul Scena9.ro.

Acesta a descris pe pagina sa de Facebook cum a decurs percheziția.

„Azi dimineață m-am trezit cu trei polițiști la ușă, cu mandat de percheziție emis de Judecătoria Buftea. Erau polițiștii care anchetează cazul comemorării legionarului Corneliu Zelea Codreanu, din 30 noiembrie 2024, de la Tâncăbești, eveniment pe care l-am fotografiat pentru publicația Scena9.

În decembrie, la câteva zile după publicarea fotografiilor, unul dintre polițiștii de azi mă sunase să-mi ceară să le dau fotografiile pe care le-am făcut, ca să-i ajute la identificarea participanților.

În România, legea interzice afișarea în public a simbolurilor legionare și salutul nazist.

I-am refuzat, din două motive. În primul rând, treaba jurnaliștilor nu este să facă munca autorităților, ci să documenteze subiectele pe care le consideră importante. A doua la mână, este o ipocrizie din partea statului român să ceară imagini de la jurnaliști, în condițiile în care pe toată durata evenimentului au fost de față câteva echipaje de poliție și jandarmerie. Inclusiv când unii dintre participanți au făcut în mod repetat salutul nazist. Mai mult, astfel de comemorări, lansări și evenimente cu tematică legionară se întâmplă de mulți ani sub ochii instituțiilor.

Polițiștii au cerut, prin procurorul de caz, un mandat de percheziție, pe care un judecător l-a aprobat de curând, ceea ce a dus la vizita de azi. I-am invitat în casă, am sunat un prieten care cunoaște legea și care mi-a explicat că în baza mandatului sunt obligat să le predau fotografiile. Ceea ce am făcut, nu înainte de a le pune niște întrebări.

Dacă era ilegal, de ce nu i-au oprit pe cei care au executat salutul nazist sub ochii polițiștilor? Manifestarea de la Tâncăbești are loc în fiecare an de multă vreme. Mi s-a spus că nu e treaba departamentului lor ce au făcut colegii din alt departament.

Dacă era legal, de ce se anchetează și de ce s-au autosesizat acum? Mi s-a spus spus că informația a apărut în presă și opinia publică o cere.

Au mai fost oameni care au filmat, cu telefoane și aparate foto, la eveniment, de ce au venit doar la mine la ușă? Aici mi-au răspuns cu o întrebare. Cine a mai fost? Le-am zis, din nou, că asta nu e treaba mea. Treaba jurnaliștilor este să informeze corect publicul. E nevoie, probabil, de încă un mandat”, scrie pe Facebook Andrei Pungovschi.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: