Alegeri prezidențiale. Urna specială, folosită în cazul persoanelor netransportabile, spitalizate sau pentru deţinuţi

Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Urna mobilă poate fi folosită la alegerile prezidenţiale din 18 mai în cazul alegătorilor din ţară care, din motive de boală, invaliditate sau pentru că se află internaţi ori execută o pedeapsă privativă de libertate, nu pot să îşi exercite dreptul constituţional la o secţie de votare. Alegătorii din străinătate nu pot solicita urna specială, transmite Agerpres.

Cererile pentru a vota prin intermediul urnei speciale formulate la primul tur al alegerilor pentru preşedintele României din anul 2025 nu sunt luate în considerare cu ocazia celui de-al doilea tur de scrutin. Alegătorii aflaţi în această situaţie trebuie să depună noi cereri dacă optează pentru a vota la al doilea tur de scrutin prin intermediul urnei speciale.

*** Alegătorul care, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secţiei de votare organizate în ţară, la alegerile prezidenţiale din 18 mai, poate depune cerere pentru a-şi exercita dreptul constituţional de a alege prin intermediul urnei speciale.

Potrivit Biroului Electoral Central, cererea trebuie să fie însoţită fie de adeverinţa eliberată de medicul de familie al alegătorului netransportabil, fie de copia oricărui act medical sau oficial din care rezultă situaţia care atrage imposibilitatea deplasării la sediul secţiei de votare, respectiv boala ori starea de invaliditate, nefiind necesar ca documentele să cuprindă în mod expres sintagma „persoană netransportabilă”.

Cererea pentru a vota prin intermediul urnei speciale, însoţită de documentele necesare, se depune fizic la secţia de votare la care este arondată adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei formate din cel puţin doi membri ai biroului electoral al secţiei, în preziua votării, între orele 18:00 – 20:00. Pentru a primi cererile, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor asigura permanenţa la sediul secţiei, în preziua votării, între orele 18:00 – 20:00.

Documentele pot fi depuse prin intermediul oricărei persoane. Cererea trebuie să fie datată şi semnată olograf de către alegătorul care solicită urna specială şi cuprinde, în mod obligatoriu: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul alegătorului netransportabil (conform menţiunilor din actul de identitate), adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei, seria şi numărul actului de identitate, precum şi numărul de telefon. Lipsa numărului de telefon nu atrage respingerea cererii.

Prin excepţie, cererile pentru a vota prin intermediul urnei speciale şi documentele necesare pot fi depuse, prin intermediul oricărei persoane, la biroul electoral judeţean sau la biroul electoral al sectorului municipiului Bucureşti, cel mai târziu la data de 16 mai, ora 17:00, fizic sau prin mijloace electronice. În această situaţie, cererea poate fi semnată electronic sau poate fi transmis exemplarul scanat sau fotografiat al cererii semnate olograf. Cererile şi documentele primite de biroul electoral judeţean sau de biroul electoral al sectorului municipiului Bucureşti sunt imprimate şi transmise prin grija preşedintelui biroului electoral judeţean sau al biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti, după caz,
cu sprijinul primarului, cel mai târziu în preziua votării, între orele 18:00 – 20:00, biroului electoral al secţiei de votare la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale.

În cazul în care alegătorul care solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege sau se constată că documentele depuse de către acesta sau în numele acestuia sunt incomplete, el este înştiinţat, de îndată, prin grija preşedintelui biroului electoral judeţean, al sectorului municipiului Bucureşti sau al biroului electoral al secţiei de votare la care a fost depusă cererea, după caz.

*** Şi alegătorii care, în ziua alegerilor, se află în ţară şi care, din cauza specificului activităţii pe care o desfăşoară, nu se pot prezenta la secţia de votare, îşi pot exercita dreptul constituţional prin intermediul urnei speciale. În această situaţie, cererea pentru a vota prin intermediul urnei speciale va fi însoţită de o adeverinţă emisă de angajator din care rezultă că, în ziua alegerilor, alegătorul nu poate părăsi locul de muncă în intervalul orar 7:00 – 21:00. Nu este obligatorie ştampilarea adeverinţei de către angajator.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: