Alina Gorghiu, deputat și vicepreședinte PNL, a votat la Căminul cultural din satul Valea lui Enache, comuna Băiculești. Fostul ministrul al Justiției a declarat că a votat pentru „pentru o societate care să-și vindece rănile mai repede” și „care să acopere falia imensă dintre două părți ale aceleași Românii”.
Fostul ministrul al Justiției și vicepreședinte PNL, Alina Gorghiu, a transmis pe Facebook, după ieșirea de la urne, că a votat pentru o „echipă” care „va stimula societatea să meargă din convingere în direcția corectă”.
Gorghiu a mai precizat că „a fost prea multă pasiune, ura, jigniri, dezinformare în ultima perioadă” și este timpul ca România să-și recâștige respectul pe plan extern.
„Am mers la vot ca și voi. Miezul democrației astăzi este respectul față de alegerea fiecărui cetățean al țării noastre.
Am votat pentru un proiect, pentru o societate care să-și vindece rănile mai repede, care să acopere falia imensă dintre două părți ale aceleiași Românii.
A fost prea multă pasiune, ura, jigniri, dezinformare în ultima perioadă, e cazul să ne gândim cum reașezăm țara asta cât să-și regăsească armonia. Și să recâștigăm respectul pe plan extern în țara noastră, în democrația noastră
Eu am votat cu speranța ca echipa care va conduce țara va pune pansament pe răni, va stimula societatea să meargă din convingere in direcția corectă!
De luni înainte, probabil ca nu vom găsi rețeta fericirii absolute, dar putem munci serios, dedicat, împreună pentru o România înainte, nu înapoi.
Dar, împreună!”, a transmis Alina Gorghiu pe contul oficial de Facebook.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News